Salvarea a venit din nou de la acelaşi Kapetanos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kapetanos (stânga) exultă după golul care a salvat, din nou, Steaua de la înfrângere

Atacantul grec a izbutit să aducă un punct Stelei, la Urziceni, în ultimul minut. Gafele lui Tudose şi ale lui Jelev i-au ajutat pe ialomiţeni să marcheze două goluri. Gigi Becali are motive serioase să fie nervos. Steaua a suferit în defensivă şi aseară, mai ales pe axul central. La Urziceni se cunoaşte că nu mai este antrenor Dan Petrescu.

Pe primul loc până de Paşte. Acesta este noul obiectiv al conducerii din Ghencea. Poate până la Paştele Cailor. Steaua nu are niciun motiv plauzibil să spere că va interpreta rolul de lider al Ligii I. Foarte prost nu joacă, dar nu reuşeşte să câştige.

Dincolo de adversarii puternici pe care i-a întâlnit în două din primele trei etape ale returului (CFR şi Urziceni), roş-albaştrii şi-au mai pus piedică şi singuri. La propriu. Cum altfel s-ar putea numi intervenţia lui Tudose de la golul Urziceniului? Nici măcar Bilaşco nu i-ar fi putut pasa mai bine lui Frunză la reuşita de 1-0 a gazdelor. Ghionionul roş-albaştrilor este că nici cu Jelev nu le e „ruşine". Bulgarul a avut aseară intervenţii de „provincie", cu mingi respinse spre mijlocul careului, fix în gheata adversarului.

Oricum, nici Urziceniul nu mai e ce era odată. Campionii au comis aseară nişte greşeli care, pe vremea lui Dan Petrescu, nu le făceau nici la antrenamente. După golul de 2-1, au trăit periculos în defensivă şi asta i-a costat. Cât să mai rateze şi Kapetanos? În minutul 93 a nimerit execuţia, pentru 2-2.

Gigi: „Szekely e plin de figuri în cap!"

Patronul Stelei a răbufnit la finalul partidei de aseară. „Szekely e plin de figuri, trebuia să-l dea afară din teren arbitrul la faultul pe care l-a făcut! O să discut eu cu vedeta să văd ce face de acum încolo. Nu se poate aşa ceva! Şi Tătăruşanu a greşit la ambele goluri!

Nu avea ce să caute în locul în care era el atunci când a tras Frunză, iar la golul doi tot el a fost de vină!", a spus Gigi Becali, care nu l-a iertat nici de această dată pe Alex Tudose: „De ăsta să nu mă mai întrebaţi, întrebaţi-l pe Stoichiţă. De ce i-am luat fundaşii centrali din Cipru? Nu ştiu. Văd că Tudose e chemat la naţională, poate o fi mare fotbalist şi nu-l văd eu!", a spus Becali. La rândul său, Valeriu Argăseală l-a criticat şi el pe Tudose: „A fost depăşit de miză, a făcut greşeli îngrozitoare".

2 - 2

Unirea Urziceni: D. Tudor - Maftei (46 Bordeanu), B. Fernandes, Mehmedovici, Brandan - S. Paraschiv - Semedo (84 Ricardo Gomes), Pădureţu, Onofraş (90 Galamaz), S. Frunză - Bilaşco. Antrenor: Ronny Levy
Steaua: Tătăruşanu - Golanski, Tudose (85 Pepe Moreno), Jelev, Art. Karamyan - Szekely (70 Arm. Karamyan),
Ov. Petre, Toja, Nicoliţă - B. Stancu,
Kapetanos. Antrenor: Mihai Stoichiţă
Au înscris: S. Frunză 3, Onofraş 71 / Ov. Petre 8, Kapetanos 90+3
Stadion: „Tineretului": 5.000
Arbitru: Cristi Balaj

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete