Sacrificiile unui atlet: aleargă 500 de kilometri pe lună şi câştigă 300 de lei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atleţii Daniel Lupulescu (31 de ani) şi Adela Bălţoi (23) au adus Gorjului noi medalii la Campionatul Naţional de Maraton. Adela a obţinut medalie de argint la individual, iar Daniel argint la individual şi aur la echipe alături de Claudiu Surlea şi Eugen Şorop.

Cei doi au vorbit despre relaţia cu antrenorul Viorica Dima, eforturile financiare pe care le suportă, eforturile fizice, dar şi despre faptul că nu mai sunt alţi tineri care să continue munca lor. Marea problemă nu este talentul, ci lipsa banilor. Ajutorul nu vine de la Federaţia Română de Atletism sau Clubul Pandurii, ci de la familie. “Poate au părinţii care stau mai prost financiar şi e mai greu. Trebuie o susţinere”, crede Adela Bălţoi. Singurul lucru pe care-l ai la Târgu Jiu este antrenorul. Adela Bălţoi spune că în timpul alergării se gândeşte numai la antrenoarea Viorica Dima şi la efortul pe care l-a făcut pentru a ajunge la start. Daniel Lupulescu are trei titluri de vicecampion şi un titlu de campion la maraton, iar Adela Bălţoi a strâns 50 de medalii.

Cei doi au vorbit şi de lipsurile de la Târgu Jiu. Ar avea nevoie de o sală de gimnastică, sală de recuperare şi de medici. Cantonamente în locuri specializate nu au avut. Singurul cantonament pe care l-au avut înainte de competiţie a fost o săptămână la Rânca, în timp ce atleţii de la alte cluburi au cantonamente în locuri amenajate special pentru acest tip de sport. “Avem nevoie de o sală de gimnastică, sală de recuperare, ducem lipsă de medici. E important să ne recuperăm repede. Am avut accidentări şi te poate ţine 6-7 luni. Colegi de la alte cluburi stau mult în cantonament, se duc la băi termale, se antrenează mult mai bine”, a spus atletul Daniel Lupulescu. Adela Bălţoi este resemnată că aşa va fi mereu: „Alţii au mai multe beneficii ca cei de la Târgu Jiu. Dar nu putem să facem nimic, ne antrenăm cum putem”.

Atletul de 31 de ani a povestit că pentru maratonul de la Bucureşti a cheltuit din banii lui 1.000 de lei, dar de la federaţie a primit 300 de lei: „Pentru maraton am investit în ultimele două-trei săptămâni în echipament şi vitamine, comprese, tot ce trebuie, aproape 1.000  de lei şi am primit 300. O pereche de adidaşi de alergat trece cu uşurinţă de 400-500 de lei. Eşti obligat să faci chestia asta, dacă nu, practic renunţi la tot antrenamentul de 2-3 luni de zile”. Atleţii primesc sume mai mari de la organizatori, nicidecum de la club sau federaţie. A calculat că în anul în care a fost campion la maraton a câştigat 10.000 de lei, dar a şi investit o mare parte din sumă, a relatat Pandurul

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!