S-a trezit Gino Iorgulescu: Răspuns tăios după ce i s-a aflat salariul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gino Iorgulescu

La 237 de zile după ultima sa conferinţă de presă, susţinută la data de 29 iunie 2021, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a dat un puternic semn de viaţă. Prin intermediul unei scrisori deschise.

Gino Iorgulescu conduce Liga Profesionistă de Fotbal de 8 ani. Şi, din păcate, nu ştim câte meciuri de campionat a văzut, în această perioadă. 

Cert e că şeful LPF a fost de-a dreptul „invizibil“ şi, sub conducerea sa, primul eşalon a ajuns în situaţia jenantă de a avea două echipe, Clinceni şi Gaz Metan, în „moarte clinică“, deşi sezonul e în desfăşurare. 

Din cauza acestui management neperformant, dar şi faptul că şeful Ligii e, practic, inexistent, lumea fotbalului a reacţionat vehement, în ultimele zile. Cel mai vocal a fost finanţatorul Botoşaniului, Valeriu Iftime. Care, după cum „Adevărul“ a scris aici, a făcut referire la salariul lui Iorgulescu, în calitate de preşedinte al Ligii, criticând absenţa sa din peisajul fotbalistic.

După declaraţiile date de Iftime, şeful LPF a reacţionat, astăzi, prin intermediul unei scrisori deschise.

Ce a scris Gino Iorgulescu pe site-ul LPF?

*Caracterele adevărate se văd în momentele dificile. De aproape doi ani, fotbalul românesc suferă şi trebuie să facă faţă nu doar rigorilor sportive, ci şi unei pandemii care a afectat în egală măsură întreaga planetă.

*Tocmai de aceea revin la ideea unei solidarităţi pe care am simţit-o din partea imensei majorităţi a cluburilor şi a oamenilor de fotbal faţă de situaţia amintită.

*Cu mare regret spun, însă, şi că m-au întristat anumite păreri. Aproape toate îi aparţin domnului Valeriu Iftime, finanţatorul de la FC Botoşani. Nu ştiu dacă vorbeşte fără să cunoască realitatea, lucru care i-ar putea conferi anumite circumstanţe, sau cunoscând-o, denaturează deliberat adevărul.

*Îmi pare rău că a uitat atât de repede întâlnirile noastre consumate atât la Botoşani, de două ori, cu ocazia meciurilor echipei dumnealui, cât şi o întâlnire la Bucureşti. Şi nu doar că ne-am întâlnit, cuvintele frumoase pe care mi le-a spus atunci mi-au rămas şi acum în minte, la fel cum şi eu apreciez energia şi profesionalismul domniei sale, puse în slujba fotbalului.

*Dumnealui a tras un semnal de alarmă, dar a făcut-o de o manieră care nu-l onorează, generând opinii incorecte în presa de specialitate. Adevărul domniei sale nu este întreg şi nu este nici măcar în folosul afacerii pe care o gestionează. Astfel de declaraţii riscă să afecteze imaginea fotbalului şi pot antrena diminuarea drepturilor de televizare.

*Liga Profesionistă există, întreaga echipă pe care o conduc aici există şi munceşte!  Nu face bine nimănui, niciunui club, ca nemulţumirea cuiva să fie aruncată în public înainte de a fi ridicată în Adunarea Generală sau în cadrul unor discuţii informale. LPF are rolul, conform Statutului, de a organiza competiţia şi de a-i asigura finanţarea. Nu are şi rol de a se amesteca în managementul cluburilor! Cu toate acestea, personalul LPF a asigurat consultanţă managerială, financiară şi juridică atunci când a fost solicitat.

*Domnule Iftime, sunteţi un om inteligent şi apreciez modul în care gestionaţi afacerea din fotbal. Pentru că nu e uşor ceea ce faceţi, sunt convins că înţelegeţi cât de mult a  contat rolul Ligii în aceşti ani. E adevărat, două dintre cele 16 echipe trec printr-o perioadă extrem de grea şi vă spun că sunt primul afectat de situaţia lor. Mă doare ce se întâmplă la Mediaş şi Clinceni, pentru că înainte de a fi preşedinte al Ligii, am fost, la rândul meu, fotbalist, antrenor şi conducător de club. Vorbim de două cluburi care au făcut performanţă în trecut, au participat în play – off şi au fost adversare puternice pentru celelalte competitoare.

*Criza financiară a fotbalului nu se opreşte la graniţele României, Europa întreagă a suferit enorm. Sunt campionate de top care au redus considerabil sumele provenite din vânzarea drepturilor TV, noi am rezistat! Sunt cluburi mari europene care au intrat în degringoladă financiară şi, implicit, sportivă. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, în România nu s-a diminuat suma din drepturile media cu un cent. E meritul partenerilor noştri, care au făcut eforturi deosebite.

*Domnule Iftime, nu aveţi cum să nu ştiţi şi să nu înţelegeţi toate aceste lucruri. Clubul dumneavoastră face parte dintre cele cu bugete bine consolidate şi cu un management solid, ca mai toate celelalte din Liga 1. Să nu uitaţi că am preluat o competiţie cu multe echipe aflate în insolvenţă. Pe noi, pandemia ne-a lovit necruţător. Au dispărut suporterii de pe stadioane şi implicit sumele câştigate din vânzarea biletelor, marketing, contracte de publicitate, sponsorizări. Contractul rămas întreg, aici este o parte din munca Ligii Profesioniste şi averea fotbalului!

*Niciun sistem de alertă financiară nu ar fi putut anticipa pierderea unor resurse băneşti pe care cluburile se bazaseră anterioar.

*Nu în ultimul rând, ţin vă informez că LPF şi Federaţia Română de Fotbal şi-au îndeplinit toate obligaţiile pentru implementarea sistemului VAR, acesta urmând paşii stabiliţi conform înţelegerii dintre cele două foruri.

Cu gânduri bune şi invitându-vă la dialog, rămân al dumneavoastră,

Gino Iorgulescu

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor