S-a săturat să fie rezerva lui Joe Hart! Costel Pantilimon a semnat un contract pe patru ani cu Sunderland

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portarul Costel Pantilimon a semnat, luni, un contract pe patru ani cu gruparea Sunderland, a anunţat site-ul oficial al clubului care a încheiat pe locul 14 în Premier League sezonul trecut.

nternaţionalul român de 27 de ani se va alătura noii sale echipe de la 1 iulie, din postura de jucător liber de contract.

Şi campioana Angliei a anunţat pe site-ul oficial plecarea lui Pantilimon la Sunderland.

"Este un privilegiu, o onoare să mă alătur unui club ca Sunderland. Ei au o istorie extraordinară, tradiţie şi bineînţeles fani deosebiţi. După ce am părăsit pe Manchester City era important să găsesc un club cu ambiţii mari şi cu un antrenor care are foamea şi dorinţa de a duce echipa cât mai departe. După ce am vorbit cu antrenorul, am ştiut că acesta este locul potrivit. Abia aştept să debutez", a spus Pantilimon, pentru site-ul lui Sunderland.

"Competiţia pentru un loc de titular este sănătoasă şi scoate ce este mai bun din jucători. Aveam deja un portar mare, pe Vito Manonne, şi acum încă unul, pe Costel", a afirmat directorul sportiv Lee Congerton.

Românul se va lupta cu italianul Vito Mannone pentru un loc de titlular la Sunderland, echipă antrenată de uruguayanul Gustavo Poyet.

Costel Pantilimon era la Manchester City din august 2011, după ce a fost transferat de la Poli Timişoara, mai întâi sub formă de împrumut. La echipa engleză, a avut puţine ocazii de a e evolua, fiind preferat Joe Hart pentru postul de titular. Pantilimon a apărat poarta "cetăţenilor" de 33 de ori în trei sezoane, în toate competiţiile.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele