S-a lansat un nou hit: Irina la Madrid. De ce nu a fost televizată partida "istorică" a Irinei Begu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Madrid, fază în care o aşteaptă un meci cu Petra Kvitova, locul 4 WTA.

Dacă nu e Simona, e Irina. Cu Halep eliminată încă din primul tur la Madrid Open, la fel ca Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu, României i-a rămas doar Irina Begu, iar bucureşteanca de 24 de ani a izbutit să-şi atingă „Everestul” personal de până acum.
Niciodată nu mai reuşise Irina să joace în sferturile de finală ale unui turneu Premier Mandatory, cum e categorisit cel patronat de Ion Ţiriac la Madrid. Bariera a fost înlăturată, miercuri, de Irina Begu, care a reuşit să treacă de o oponentă mai titrată, sportiva cehă Barbora Strycova, locul 23 WTA. Românca situată cu 14 poziţii mai jos a izbutit însă un succes de moral, cu un dublu 6-4, 6-4 venit pe fondul unui joc solid în care Irina a controlat momentele-cheie.
Două serii incredibile ale Irinei
În primul set, Strycova o conducea pe Begu cu 4-3, moment în care tenismena din Bucureşti a izbutit un şir de 12 puncte consecutive, care i-au adus trei jocuri la 0 şi primul set. Dacă în prima parte a fost un singur break, în setul secund ambele jucătoare şi-au pierdut serviciul, doar că Irina a ajuns să servească pentru meci la 5-4. Aici, Strycova a condus cu 40-0 şi părea că va fi un nou break, însă Begu a câştigat cinci puncte la rând şi a închis meciul cu un nou 6-4.
A fost un salut rece la finalul partidei, Barbora fiind un „car de nervi” în timpul partidei. Strycova a fost avertizată de arbitrul de scaun pentru limbaj necuvinciios în momentul în care a pierdut primul set şi a folosit cuvântul „Fuck”. „Nu vezi că ea vorbeşte tot timpul cu stafful?”, a replicat Barbora, acuzând faptul că Irina Begu primeşte sfaturi între puncte de la antrenorul Cruciat. Şi în setul al doilea au fost câteva replici peste fileu, însă Begu a rămas calmă şi a trimis-o pe Strycova la vestiare după 100 de minute de joc.
Rămâne pe uliţa cehă
Irina Begu a trecut în primul tur de Kurumi Nara, din Japonia, a avut apoi „verde” spre turul trei după ce Andrea Petkovici a abandonat, iar miercuri a venit şi victoria din optimi cu Strycova. În sferturile de finală de la Madrid, Irina Begu va întâlni o altă tenismenă din Cehia, însă nivelul oponentei creşte considerabil. Românca va juca împotriva Petrei Kvitova, locul 4 WTA, învingătoare tot miercuri în faţa Anastasiei Pavlyuchenkova, din Rusia, scor 6-1, 6-4. Kvitova a avut ceva probleme medicale, a sărit peste turneele americane, însă pare a-şi fi revenit la o formă bună. Dacă Begu reuşeşte victoria cu Kvitova, în semifinale s-ar putea „duela” chiar cu liderul mondial Serena Williams. 

Irina Begu FOTO AP


De ce n-a fost meciul televizat
DolceSport transmite în România turneul feminin de la Madrid. Totuşi, partida dintre Begu şi Strycova nu a fost televizată, motivul fiind acela că jocul nu a fost inclus de spanioli în programul partidelor ce pot fi redifuzate. E de aşteptat ca partida dintre Begu şi Kvitova, care are loc joi *ora 17.30, să se joace pe o arenă centrală, Manolo Santana sau Arantxa Sanchez Vicario, şi-atunci să poată fi transmisă şi de DolceSport. 

100.305
euro este cecul pe care-l va primi Begu pentru calificarea în sferturi. Dacă mai trece de un tur, suma se dublează

Şarapova, pe urmele Simonei

Meci dramatic între Serena Williams şi Victoria Azarenka

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase