Rui Duarte: „Sunt conştient că am greşit şi o să suport consecinţele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi reunirea „stegarilor" a avut loc la mijlocul lunii ianuarie, lusitanul de pe banda dreapta a participat, ieri, la primul antrenament al braşovenilor.

Sosit cu o întârziere de aproape o lună şi jumătate la formaţia de la poalele Tâmpei, jucătorul de 29 de ani, care s-a aflat în trecut şi în atenţia Stelei, părea extrem de abătut la şedinţa de pregătire de ieri după-amiază. Fără chef de vorbă şi marginalizat de unii dintre colegi, Rui Duarte nu era în apele lui.

Chiar dacă a decis să se întoarcă la Braşov, întrucât în caz contrar risca să fie suspendat până la finalul contractului (care expiră în iunie 2011 - n.r.), problemele portughezului sunt departe de a fi rezolvate. Conştient că va trebui să plătească într-un fel sau altul pentru perioada de absenţă, Duarte s-a antrenat la intensitate maximă, arătând o formă fizică de invidiat.

Păreri de rău tardive

Rui Duarte a acceptat, în premieră, să vorbească despre motivele care l-au determinat să întârzie atât de mult la pregătirea „galben-negrilor". „Ştiu că nu am procedat corect şi-mi pare rău că s-a ajuns în această situaţie. Sunt conştient că trebuie să plătesc şi o să suport consecinţele.

Doar atât cer să mi se dea o şansă, întrucât vreau să intru cât mai repede pe gazon. Sper să-l conving pe antrenor că se poate baza pe mine. Am întârziat la pregătire întrucât am avut unele probleme familiale, dar acum nu încerc să-mi caut scuze", a menţionat Duarte, care a vorbit şi despre interesul manifestat de Steaua.

Cunosc povestea, întrucât impresarul meu m-a anunţat că Steaua mă vrea. La un moment dat am dorit foarte mult să mi se dea voie să rămân la o echipă din Portugalia, dar nu am găsit înţelegere. Nu este adevărat că aş fi declarat că în România mă voi întoarce doar la Steaua. Sunt sub contract cu FC Braşov şi mă gândesc doar la această echipă", a conchis Duarte.  

Moldovan riscă să piardă vestiarul

Chiar dacă antrenorul braşovenilor, Viorel Moldovan, şi-a manifestat în dese rânduri nemulţumirea faţă de atitudinea lui Rui Duarte, „Moldo-gol" pare tentat acum să se bazeze pe portughez chiar din etapa viitoare, atunci când FC Braşov va întâlni, duminică, în deplasare, pe Astra Ploieşti. În cazul în care va trece cu vederea actul de indisciplină al lui Duarte, Moldovan riscă să intre în conflict cu ceilalţi jucători.

Titularizarea lui Rui ar reprezenta o lipsă de respect la adresa băieţilor care s-au pregătit exemplar în tot acest timp. S-ar crea un precedent periculos şi nu este normal ca Duarte să fie iertat, din nou, doar pentru că are valoare. Nu este corect faţă de jucătorii care au transpirat la antrenamente", a declarat, sub protecţia anonimatului, un fotbalist din lotul „galben-negrilor".

Se renunţă la solicitarea de suspendare a lui Duarte?

La sfârşitul lunii ianuarie, oficialii formaţiei FC Braşov au depus, la Liga Profesionistă de Fotbal, un document prin care cereau suspendarea, până în iunie 2011, a lui Rui Duarte. Între timp, odată cu revenirea portughezului la Braşov, conducătorii „stegarilor" vor retrage cererea respectivă. Cel mai probabil, lusitanul va primi doar o amendă de cel mult 30.000 de euro, conform Regulamentului de Ordine Interioară al clubului.

 „Rui Duarte va suporta consecinţele, întrucât nu suntem dispuşi să trecem cu vederea astfel de acte de indisciplină", declara, în urmă cu ceva timp, preşedintele executiv al braşovenilor, Dinu Gheorghe.

În altă ordine de idei, problemele financiare de la FC Braşov sunt, din nou, de actualitate. De la sfârşitul lunii decembrie, fotbaliştii echipei de la poalele Tâmpei nu au mai văzut niciun ban.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?