Romario a pus FIFA pe jar: legendarul brazilian a dezvăluit cifre incredibile despre Mondialul din 2014 şi a povestit ce putea face ţara sa cu banii cheltuiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a vorbit de multe ori despre nivelul corupţiei care există în Brazilia şi în structurile forului condus de Sepp Blatter. Raportul prezentat de Romario (47 de ani) depăşeşte însă orice imaginaţie.

Ţara care trăieşte pentru fotbal „fierbe“, în aceste zile, tocmai din cauza faptului că a ajuns să găzduiască pe bandă rulantă şi pe bani mulţi cele mai importante competiţii legate de sportul-rege.

Cupa Confederaţiilor s-a desfăşurat în paralel cu proteste violente la care au participat peste un milion de oameni. Urmează Mondialul din vara anului viitor. Nota de plata? 12,7 miliarde de dolari! Guvernul condus de preşedintele Dilma Rouseff şi-a permis aceste „luxuri“, în condiţiile în care economia e în creştere, chiar şi în vremuri de criză. Furia oamenilor e însă legată de faptul că, în timp ce Brazilia găzduieşte Cupa Confederaţiilor, Cupa Mondială din 2014 şi Jocurile Olimpice din 2016, o mare parte a populaţiei de 194 milioane de oameni trăieşte în sărăcie.

„8.000 de şcoli, 15.000 de case...“

Bugetul uriaş alocat Mondialului din 2014 l-a indignat până şi pe legendarul Romario, care, ca fotbalist, a contribuit la câştigarea titlului mondial din 1994. Ajuns la 47 de ani, politicianul Romario e membru în Partidul Socialist şi face parte din Camera Deputaţilor. 

„Cu banii pe care i-am cheltuit ca să construim stadioane pentru Cupa Mondială, am fi putut ridica 8.000 de şcoli şi 28.000 de stadioane normale şi am fi putut cumpăra 39.000 de autobuze noi ca să îmbunătăţim sistemul de transport. În loc să ridicăm <<Arena Naţională Mane Garrincha>>, în Brasilia, am fi putut direcţiona fondurile folosite ca să construim 15.000 de case pentru familiile sărace din zonă“, şi-a început Romario discursul, potrivit stiridesport.ro.

„Vor ca oamenii să devină şi mai săraci“

„În acest moment, preşedintele Braziliei e FIFA! FIFA a făcut un stat în stat în ţara noastră şi ne dictează ce să facem. FIFA va avea încasări de 1,3 miliarde de euro de pe urma organizării Mondialului în Brazilia, dar nu ne va plăti impozit pe aceşti bani. FIFA şi Dilma Rouseff (n.r. - preşedintele Braziliei) vor doar să încaseze bani, fără ca ţara să câştige ceva. Ei vor ca oamenii să devină şi mai săraci şi n-au respect pentru poporul brazilian“, a încheiat, virulent, Romario.

FIFA se apără cu cifre

Forul condus de Sepp Blatter a reacţionat imediat după acuzele lansate de fostul mare fotbalist al Selecao. „Competiţiile găzduite de Brazilia sunt benefice pentru economia ţării. De exemplu, Cupa Confederaţiilor a creat peste 6.000 de locuri de muncă“, a afirmat secretarul general al FIFA, Jerome Valcke. „Nu se pune problema să mutăm Mondialul de anul viitor în altă ţară“, a concluzionat Valcke, după ce, în ultimele zile, au apărut zvonuri potrivit cărora turneul final poate ajunge în SUA, Japonia sau Anglia!

48 

de euro plăteşte, în medie, fiecare brazilian pentru organizarea celor două mari competiţii fotbalistice: Cupa Confederaţiilor şi Cupa Mondială.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham