Românul numit de Pelé cel mai tare adversar la Cupa Mondială din 1970. Cum l-a anihilat pe brazilian

0
Publicat:

Legendarul fotbalist brazilian Pele a murit la vârsta de 82 de ani, pe data de 29 decembrie 2022. Înmormântarea marelui Pele va avea loc marți, a anunțat clubul Santos.

Pele, ovaționat la finalul Cupei Mondiale din 1970

Primul duel al României cu naționala Braziliei în care juca marele Pele a avut loc la campionatul Mondial din 1970, acolo unde echipa antrenată de Angelo Niculescu a avut o prestație de excepție în meciul pierdut de tricolori cu scorul de 3-2.

Liță Dumitru a avut în acel meci sarcina de a-l anihila pe brazilian, ceea ce s-a și întâmplat, fiind umbra sa pe tot terenul. Din acest motiv, Pele a spus despre român că a fost cel mai tare adversar pe care la avut la acel Mondial. Liță Dumitru era cel mai tânăr jucător de pe teren în acel meci.

„Primele 30 de minute au fost infernale. A fost intervalul în care am jucat altceva decât fotbalul pe care îl știam eu. Intram practic kamikaze la fiecare duel cu el. Îi luam mingea, mă mai dribla, îi luam iarăși mingea. După o jumătate de oră am văzut că nu e imbatabil și apoi am început să joc și ceea ce știam eu”, a declarat Liță Dumitru pentru gsp.ro.

Liță Dumitru

Jucătorul român și-a amintit că a fost scuipat de legendarul Pele, după o intrare dură.

 „Mă depășise, se lansase, era clar că n-am cum să-i mai iau mingea și atunci am făcut un atac brutal, din spate, un clește, direct pe picioarele lui. Mi-am luat "galben”, dar cred că meritam „roșu”. Știu că nea Angelo a dat fiecărui jucător, înainte de meci, o foaie pe care erau scrise calitățile și defectele adversarului direct. Pe foaia mea, la Pele, erau doar calități și un singur defect: poate fi agasat prin vorbe și prin agresivitate. S-a ridicat, mi-a zis „Putana”, apoi m-a scuipat”, își mai amintește Liță Dumitru.

Pele, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a murit joi seara într-un spital din Sao Paolo, Brazilia. Anunțul morții lui Pele a fost făcut de către una dintre fiicele sale, Kely Nascimento. „Te iubim la infinit, odihneşte-te în pace'', a scris ea pe Instagram, din spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, unde Edson Arantes do Nascimento era internat de o lună.  

Clubul Santos a anunțat că trupul neînsuflețit al lui Pele va fi depus luni, 2 ianuarie, la stadionul Urbano Caldeira, acolo unde fanii brazilianului pot merge să își ia rămas bun de la cel care a scris istorie în lumea fotbalului mondial. 

Marți dimineață, cortegiul funerar va porni de la stadion și va trece prin fața casei în care locuiește mama lui Pele, Celeste, ajunsă la frumoasa vârstă de 100 de ani. După aceea, cortegiul funerar va ajunge la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica unde va avea loc înmormântarea, într-un cadru restrâns, la care va lua parte doar familia lui Pele.

Pele este singurul jucător care a triumfat de 3 ori la Cupa Mondială.

La nivel de club, performanţele ''Regelui fotbalului'' sunt remarcabile. Cu FC Santos, a câştigat de şase ori campionatul Braziliei (1961, 1962, 1963, 1964, 1965, 1968), două Cupe Libertadores (în sezoanele 1961/1962 şi 1962/1963) şi două Cupe Intercontinentale (1962 şi 1963), potrivit statisticilor de pe transfermarkt.com.

Timp de doi ani (1975-1977) a jucat la echipa americană New York Cosmos, cu care, în 1977, a triumfat în campionatul intern.

De-a lungul carierei de fotbalist, Pele a marcat 1281 de goluri în 1363 de meciuri, record mondial al tuturor timpurilor, potrivit guinnessworldrecords.com.

La 11 noiembrie 1969, ziua când a marcat al 1.000-lea gol, întreaga Brazilie a fost în sărbătoare, iar compozitorul brazilian Eduardo Techa a compus în cinstea autorului golului o ''Suită pentru fotbal''. După marcarea golului, meciul a fost întrerupt timp de mai bine de 15 minute, pentru a face un tur de stadion.

La naționala Braziliei a jucat de 92 de ori, pentru care a înscris 77 de goluri.  

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă