România va găzdui EURO 2026 de handbal feminin, alături de Cehia, Polonia, Slovacia şi Turcia

0
Publicat:

Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Handbal a decis să aloce organizarea Campionatului European de handbal feminin din 2026 Cehiei, Poloniei, României, Slovaciei şi Turciei, într-o mişcare menită să ducă handbalul feminin de top pe cât mai multe pieţe europene posibil.

România va găzdui CE din 2026

După încheierea procesului de depunere a candidaturilor, cu termenul de 25 octombrie 2023, EHF a primit ofertele Turciei, precum şi ofertele comune ale Cehiei/Poloniei şi României/Slovaciei, potrivit Agerpres.

"În lunile care au urmat, au avut loc evaluări ale diferitelor oferte, analize ale situaţiei TV şi posibilelor audienţe, consultări cu federaţiile interesate de găzduirea campionatului, precum şi vizite iniţiale la faţa locului. Cu informaţiile disponibile, a fost făcută o mişcare comună, evidenţiind avantajele fiecărei oferte şi posibilitatea de a promova şi mai mult handbalul în cele cinci ţări, iar federaţiile au fost de acord să organizeze împreună Campionatul European EHF EURO 2026 la handbal feminin, decizie care a fost confirmată joi de Comitetul Executiv", precizează sursa citată.

Campionatul European - EHF EURO 2026 este programat pentru perioada 3-20 decembrie 2026 şi va fi cel de-al doilea Campionat European de handbal feminin la care vor participa 24 de echipe.

Runda preliminară se va desfăşura cu câte o grupă în fiecare dintre următoarele oraşe: Oradea, Cluj-Napoca, Antalya, Brno, Katowice şi Bratislava.

Grupele principale vor avea loc la Cluj-Napoca şi Katowice. Oraşul polonez Katowice, care a fost deja gazdă în cadrul EHF EURO 2016 la handbal masculin, precum şi la Campionatul Mondial IHF de handbal masculin din 2023, va primi echipele din weekendul final.

Sălile alese includ, printre altele, Spodek Arena din Katowice, cu o capacitate de 11.000 de spectatori, precum şi BT Arena din Cluj Napoca, având o capacitate de 10.000 de locuri.

Comitetul Executiv al EHF a primit vara trecută mandatul de realocare a Campionatului European din 2026 la handbal feminin, întrucât găzduirea acestuia în Rusia, organizatorul iniţial al campionatului, nu este posibilă.

Campionatul European - EHF EURO 2024 (28 noiembrie - 15 decembrie) va avea loc în Austria, Ungaria şi Elveţia, iar Campionatul European EHF EURO 2028 în Norvegia, Danemarca şi Suedia.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO