România - Uruguay, ultimul examen al anului pentru „stejarii” lui Howells

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi Uruguay se vor întâlni, sâmbătă seara, de la ora 18.00, în ultimul meci-test al anului 2016, pe Stadionul Naţional „Arcul de Triumf” din Capitală.

Va fi cea de-a opta confruntare între cele două ţări, până acum „stejarii”  reuşind performanţa de a nu pierde niciun meci cu sud-americanii, având şase victorii şi un rezultat de egalitate. Naţionala de rugby a Uruguayului abordează partida ca pe o revanşă, după înfrângerea suferită în luna iunie, când tricolorii s-au impus cu 40-0 în cadrul turneului World Rugby Nations Cup, de la Bucureşti.  „Vom încerca să îmbunătăţim jocul în mai multe aspecte, analizând acolo unde am greşit în cele două meciuri anterioare, păstrând aceeaşi formulă, cu aceiaşi jucători, aplicând însă mai bine schemele şi planul de joc”, a declarat unul dintre veteranii naţionalei Uruguayului, Mario Sagario.

România se menţine pe locul 16 în lume

Naţionala de rugby a României se menţine pe poziţia a 16-a în topul mondial, cu 69,36 puncte, pe locul 15 aflându-se Tonga, cu 70,25 puncte, iar pe 17 naţionala Statelor Unite, cu 64,66 puncte. Uruguay a coborât pe locul 21, după ce a pierdut cele două meciuri de pregătire din această lună. Noua Zeelandă domină cu autoritate clasamentul, cu 94,78 puncte, urmată de Anglia (89,84) şi Australia (88,14).

Mă bucur că vom avea o nouă întâlnire cu Uruguay. Noi dorim să folosim patru-cinci jucători noi pentru viitoarele meciuri de calificare la Cupa Mondială Lynn Howells, selecţioner România
Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două