România „tremură“: Suedia şi Norvegia au atins performanţa de care tricolorii n-au fost în stare în Liga Naţiunilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunsă în urna a 4-a a tragerii la sorţi pentru preliminariile Euro 2020, România a scăpat de o grupă infernală, dar nici nu va avea drumul deschis spre calificare, aşa cum s-a întâmplat la Euro 2016.

În primul rând, ar fi de remarcat faptul că tricolorii se vor lupta pentru primele două poziţii, singurele care duc la turneul final, cu două naţionale care au fost prezente la Mondialul din 2018, adică Spania şi Suedia. 

Dacă ibericii s-au oprit în optimi, fiind învinşi de Rusia la penalty-uri, în schimb, suedezii s-au descurcat mai bine, avansând până în sferturi, acolo unde Anglia i-a bătut cu 2-0. 

După Mondialul din 2018, Spania n-a rupt gura târgului nici în Liga Naţiunilor, terminând pe 2 în grupă, după Anglia, însă înaintea vicecampioanei mondiale, Croaţia pe care a zdrobit-o, acasă, cu 6-0! 

Suedia şi-a continuat forma bună şi în Liga Naţiunilor, câştigând o grupă cu Rusia şi cu Turcia şi promovând din B în A. 

În fine, Norvegia, ultima formaţie care va conta în grupa preliminară pentru Euro 2020, s-a descurcat şi ea foarte bine în Liga Naţiunilor. Nordicii au câştigat o serie cu Bulgaria, Cipru şi Slovenia şi au promovat şi ei, însă din C în B.

Prin comparaţie, România a terminat pe locul 2 în Liga C a Naţiunilor, după Serbia, ratând promovarea din C în B.

Preliminarii Euro 2020, grupa F

Spania

Suedia

Norvegia

România

Insulele Feroe

Malta

Etapa 1: 21-23 martie

Etapa a 2-a: 24-26 martie

Etapa a 3-a: 7-8 iunie

Etapa a 4-a: 10-11 iunie

Etapa a 5-a: 5-7 septembrie

Etapa a 6-a: 8-10 septembrie

Etapa a 7-a: 10-12 octombrie

Etapa a 8-a: 13-15 octombrie

Etapa a 9-a: 14-16 noiembrie

Etapa a 10-a: 17-19 noiembrie

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort