România ţinteşte sus: preşedintele Federaţiei Române de Handbal a explicat ce aşteaptă de la fete la Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tricolorele vor întâlni, diseară (ora 19.00, Telekom Sport), Angola în al patrulea meci din grupa A, după trei victorii cu Paraguay, Slovenia şi Spania.

România e calificată deja în optimile Mondialului, iar cele două partide rămase din grupă, cele cu Angola şi cu Franţa (vineri, ora 19.00, Telekom Sport) contează doar pentru păstrarea locului 1.

Dacă va câştiga seria din care face parte, România va întâlni ocupanta locului 4 în grupa B, adică Ungaria, după cum stau lucrurile în acest moment.

Parcursul excelent al fetelor de până acum nu l-a entuziasmat însă şi pe preşedintele FRH, Alexandru Dedu, după cum a recunoscut chiar acesta la ProSport Live. Fostul handbalist a explicat ce aşteaptă de la trupa pregătită de Martin Ambros la Trier.

Ce a spus?

*Felicitările, un pic mai încolo! Deocamdată suntem într-o linie normală. Un singur lucru mă face fericit, faptul că există luptă în teren, că există coeziune, că avem o idee clară de joc. Restul... cred că sunt consecinţe.

*Nu sunt entuziasmat! Nu-mi place să fac pronosticuri, eu am dorinţe. Vreau să ne calificăm, să câştigăm meciul din optimi, după care vom vedea. Pentru mine, ce va fi de acolo înainte îl voi considera un bonus.

*Pas cu pas, a spus antrenorul echipei naţionale. Cel mai important e meciul din optimi.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică