România - Slovacia. Selecţionerul Slovaciei: „Am impresia că în echipa României ceva nu funcţionează bine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România - Slovacia: 1-1 / România a obţinut doar o remiză în amicalul disputat miercuri contra Slovaciei, pe Arena Naţională, fapt care l-a determinat pe selecţionerul formaţiei adverse să „taxeze“ evoluţia „tricolorilor“.

„În prima repriză au avut acţiuni periculoase şi chiar cu finalizare. Nu ştiu ce s-a întâmplat însă în repriza a doua de au redus turaţia motoarelor. Am impresia că ceva în echipă nu funcţionează bine şi nici relaţia dintre echipa naţională şi suporteri nu cred că este una bună", a declarat Kozak.

El este bucuros pentru remiza obţinută cu România la meciul său de debut: "Am ştiut că întâlnim România, o echipă puternică, cu jucători foarte buni. Prima repriză mi-a plăcut. Păcat că nu am avut grijă de Torje, un jucător extraordinar, a fost peste toţi ceilalţi coechipieri, dar după pauză am reuşit să revenim şi am controlat jocul mai bine. Sunt mulţumit, a fost un meci cinstit şi un rezultat pe măsură. Ţinând cont că a fost meciul meu de debut, am avut sentimente ciudate. L-am trăit din plin. Este un alt sentiment atunci când conduci o echipă naţională şi altul când conduci o echipă de club“, a declarat Jan Kozak.

Ştiri pe aceeaşi temă:

VIDO România - Slovacia: 1-1. Joc foarte slab făcut de tricolori înaintea „dublei“ de foc cu Ungaria şi Turcia . Spectatorii i-au cerut demisia lui Victor Piţurcă

Victor Piţurcă: „Sunt dezamăgit de atitudinea spectatorilor! Dacă jucăm tot aşa, nu avem nicio şansă cu Ungaria şi Turcia“

Adrian Mutu: „Aş vrea să-mi explice Piţurcă de ce nu am fost convocat pentru meciul cu Slovacia“

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă