România şi Rusia, unice în Europa: Sunt singurele ţări care au luat aceeaşi decizie în faţa pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Neagu va reveni, în curând, pe teren, în tricoul celor de la CSM Bucureşti

Într-o tentativă disperată de a încetini răspândirea coronaviruslui sunt luate măsuri care, până de curând, erau considerate inacceptabile. Totuşi, nu peste tot strategia adoptată e identică.

România va ieşi din starea de urgenţă după data de 15 mai, după cum a anunţat, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, care a şi subliniat că, de această dată, termenul nu va fi prelungit.

Rămâne de văzut care vor fi primele domenii de activitate care vor reveni la normal, odată cu ieşirea din carantină, însă un lucru e cert: sportul se grăbeşte foarte tare! Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat deja că planul gândit înseamnă reluarea antrenamentelor după data de 15 mai şi reluarea meciurilor de la 6 iunie.

Şi, mai nou, Federaţia Română de Handbal (FRH) merge pe un program similar. Astăzi, membrii Consiliului de Administraţie au votat prin videoconferinţă pentru continuarea sezonului în curs, cu scorul de 10-4. 

Aproape sigur, sezonul va fi reluat cu porţile închise şi cu tribunele goale.

La băieţi, primele meciuri sunt programate pentru 31 mai, în timp ce la fete se va juca, începând cu 5 iunie. Potrivit gsp.ro, dintre primele zece ţări europene în lumea handbalului, doar România şi Rusia au votat pentru continuarea acestei stagiuni. 

În rest, campionatele aflate în curs de desfăşurare au fost oprite definitiv, Germania şi Croaţia fiind ultimele ţări care au anunţat că încheie acest sezon.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model