România și Liechtenstein, egale pe tabelă. Care au fost „lucrurile bune” văzute de Iordănescu în meciul contra echipei care se află pe locul 202 din 210 posibile

0
Publicat:

Selecţionerul Edward Iordănescu a văzut multe lucruri bune în evoluţia tricolorilor în meciul cu Liechtenstein, încheiat însă la egalitate, 0-0, la Bucureşti, cu echipa de pe locul 202 în ierarhia FIFA.

Edi Iordanescu. FOTO Facebook

Îmi prezint regretul in fata suporterilor, în numele meu şi al echipei. Orice supărare au aş vrea să o reverse asupra mea, nu asupra echipei. Au fost multe lucruri bune, dar ne-a lipsit claritatea la finalizare. Am avut atâtea situaţii, au funcţionat, am avut un atac poziţional destul de bun. Ne-a lipsit golul, trebuie să învăţăm din asta şi să sperăm că şansa va veni şi ea. Eu nu eram interesat de un scor fluviu ci doar să câştigăm, petru moralul echipei. E o seară care nu ne bucură dar nu avem timp să stăm prea mult cu regrete. În seara asta trebuia mai multă forţă şi inspiraţie în faţa porţii şi alta era situaţia”, a declarat Edi Iordănescu după meci.

Selecţionerul a mai precizat că în această seara va fi anunţat şi lotul naţionalei pentru Euro 2024.

Liechtenstein se află pe poziția 202 în clasamentul FIFA, iar naționala noastră este pe poziția a 46-a. Pe deasupra este și calificată la EURO, în Germania.

FRF a organizat două partide ușoare, cu unii dintre cei mai modești adversari din Europa, înainte de Campionatul European, pentru ca jucătorii lui Edi Iordănescu să plece spre Germania cu moralul ridicat. Situația a ieșit exact pe dos și astfel România merge cu coada între picioare la turneul final.

Lucrurile au mers extrem de prost pentru tricolori, care au remizat 0-0 cu Bulgaria, în urmă cu 3 zile, și au scos același rezultat jenant cu Liechtenstein (locul 202 mondial), aseară, pe stadionul Steaua. Cu Ianis Hagi desemnat căpitan, România a pedalat în gol în prima repriză în fața unei naționale care valorează puțin peste un milion de euro și ai cărei jucători evoluează mai jos de liga a 3-a în campionatele Europei! Florinel Coman a încercat câte ceva, dar nu i-a ieșit nimic, făcându-l mare pe anonimul Büchel, portarul adversarilor.

În rest, așa cum ne-am obișnuit deja, George Pușcaș a arătat că nu are legătură cu fotbalul, în timp ce Hagi a oferit una caldă și una rece: o fază cât de cât inspirată, urmată de o greșeală copilărească. Restul jucătorilor, modești, blazați, fără vână. E clar că, luați de val, ai noștri, care joacă mai mult prin reclame sau prin filme, au uitat că trebuie să o facă și pe teren.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG