România, se vede Euro 2024: Clasamentul grupei arată încântător pentru noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă. Iată un proverb românesc, demontat de prima reprezentativă. Pentru că, la ce s-a întâmplat luni seară, pare că Dumnezeu ne vrea la Euro 2024! Cu orice preț! Pe lângă faptul că a nimerit în cea mai ușoară grupă posibilă din preliminarii, acum România tocmai a smuls și un punct, nesperat, când a jucat dezolant, peste 80 de minute!

Andrei Burcă, fundaș România

Tricolorii au cules două puncte din partidele cu Kosovo (0-0) și Elveția (2-2). Acest bilanț ne menține pe locul 2, care duce la Euro 2024, deși Israel a făcut punctaj maxim, în luna iunie: 2-1 cu Belarus și 2-1 cu Andorra.

Așadar, tricolorii vor porni cu acest avantaj de un punct față de naționala din „Țara Sfântă“, înaintea etapelor din septembrie. Atunci, în decurs de trei zile, vom juca, acasă, cu Israel și cu Kosovo!

O altă veste bună: după partidele de luni seară, Belarus a învins Kosovo și, practic, a scos această națională din cursa pentru locul 2. Care, de acum, se dă, în mod clar, între România și Israel, cu șase etape înainte de final.

Preliminarii Euro 2024, grupa I, etapa a IV-a

Luni

Elveția – România 2-2

Israel – Andorra 2-1

Belarus – Kosovo 2-1

S-a jucat la Budapesta.

1. Elveția 4 3 1 0 12-3 10

2. România 4 2 2 0 6-3 8

3. Israel 4 2 1 1 5-6 7

4. Belarus 4 1 0 3 4-10 3

5. Kosovo 4 0 3 1 3-4 3

6. Andorra 4 0 1 3 3-7 1

*Primele două clasate vor ajunge la turneul final.

Programul meciurilor rămase în grupa I

*9 septembrie: Andorra – Belarus (19.00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21.45)

*12 septembrie: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21.45)

*12 octombrie: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21.45)

*15 octombrie: Elveția – Belarus (19.00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21.45)

*18 noiembrie: Belarus – Andorra (19.00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21.45)

*21 noiembrie: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21.45)

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate