România s-a calificat în grupa de elită a preliminariilor Campionatului European under 17 cu victorii pe linie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de juniori antrenată de Constantin Gâlcă a învins miercuri Belarus, scor 2-0, şi a încheiat grupa preliminară cu maximum de puncte.

Există şi o picătură de speranţă într-un ocean de dezastre. 

Naţionalele de juniori şi tineret ale României ratează calificările pe bandă rulantă, însă există o categorie de vârstă la care legăm nişte rezultate. În 2011, tot la Under 17, selecţionata condusă atunci de Adrian Văsâi a ajuns la CE din Serbia. 

Acum, naţionala under 17, antrenată de Costel Gâlcă, a reuşit câteva victorii importante în grupa I-a preliminară de calificare la CE din 2014, deşi adversarii n-au fost chiar de cel mai înalt nivel. 

După 1-0 cu Finlanda (1-0) şi Albania (1-0) în primele două partide, România a învins astăzi şi Belarus cu 2-0 şi a încheiat grupa în postura de lider, cu trei victorii din trei posibile. 

Echipa României cu Belarus: Arpad Tordai - Sorin Lovin, Cristian Manea, Dragoş Nedelcu, Dan Panait – Alexandru Stoica, Florentin Pham, Octavian Deaconu, Petre - Alexandru Vâlceanu, Virgil Ivan

Ţara gazdă a meciurilor din grupa I-a preliminară a fost Albania, care, cu patru puncte, s-a calificat mai departe, alături de România. 

Primele două clasate din cele 13 grupe preliminare, plus cel mai bun loc 3 din prisma rezultatelor cu liderul, au obţinut biletele pentru grupa de elită din primăvara lui 2014. 

Aici va intra în competiţie şi Germania, cel mai bine clasată echipă din punct de vedere al coeficientului UEFA. 

În total, cele 28 de echipe vor fi împărţite în şapte grupe de elită de câte patru echipe, iar liderul fiecărei grupe va participa alături de ţara gazdă Malta la turneul european din 9-21 mai 2014. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”