România, posibil meci stelar cu Brazilia: S-au anunţat urnele tragerii la sorţi pentru Jocurile Olimpice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Olaru (stânga) şi Ianis Hagi au şanse mari să fie prezenţi la Tokyo

După 57 de ani, tricolorii revin la o ediţie a Jocurilor Olimpice! Iar, miercuri, 21 aprilie, Ianis Hagi şi colegii săi vor afla numele adversarilor pe care îi vor întâlni, la Tokyo.

România a ratat prezenţa la Euro 2020 şi a pornit catastrofal în preliminariile Mondialului din 2022, însă Mirel Rădoi, după aceste două rateuri, are şansa reabilitării în ochii suporterilor, la Tokyo.

Pentru că, dacă nu vor interveni schimbări de ultim moment decise de Federaţia Română de Fotbal (FRF), atunci Rădoi va fi pe banca României la turneul de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice. Iar meciurile se vor juca, în perioada 21 iulie - 7 august.

Până atunci însă, miercuri, la Zurich, se va organiza tragerea la sorţi a grupelor turneului final. Tocmai de aceea, FIFA a anunţat, astăzi, componenţa urnelor valorice, după cum se poate vedea mai jos:

*URNA 1: Japonia, Brazilia, Argentina, Coreea de Sud

*URNA 2: Mexic, Germania, Honduras, Spania

*URNA 3: Egipt, Noua Zeelandă, Coasta de Fildeş, Africa de Sud

*URNA 4: Australia, Arabia Saudită, Franţa, România.

Astfel, teoretic, România poate da de Brazilia, într-un meci stelar din faza grupelor. Reprezentativa sud-americană e şi deţinătoarea titlului olimpic pe care l-a cucerit în 2016, când turneul a fost găzduit de Rio de Janeiro. Atunci, din lotul brazilienilor au făcut parte nume mari, precum Rafinha (Barcelona), Neymar (PSG) sau Gabriel Jesus (Manchester City).

La Jocurile Olimpice de la Tokyo vor avea drept de participare fotbaliştii născuţi după data de 1 ianuarie 1997, plus trei jucători care depăşesc limita de vârstă.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort