România, învinsă de Brazilia în ultimul meci, doar locul patru la Trofeul Carpați

0
Publicat:

Echipa naţională feminină de handbal a României a pierdut, duminică, ultimul meci din cadrul Turneului Carpaţi, cu Brazilia, la diferenţă mică de scor: 31-34.

România, locul patru la Trofeul Carpaţi. Foto arhivă

Deşi s-au mobilizat după înfrângerea cu Elveţia şi au început meciul în forţă, handalistele române nu au reuşit să treacă de Brazilia, în ultimul meci desfăşurat, duminică , în cadrul Trofeului Carpaţi, astfel că, la final, s-au clasat doar pe locul al patrulea. România a încheiat competiţia cu o victorie (36-25 cu Macedonia de Nord) şi două eşecuri (27-36 cu Elveţia şi 31-34 cu Brazilia), potrivit Agerpres.

Fetele au făcut o primă repriză destul de bună, au condus cu 4-2, 11-9 şi 14-12, dar Brazilia a marcat patru goluri la rând, intrând la pauză în avantaj, 18-17. În partea secundă, Brazilia s-a desprins la şase goluri (26-20), tricolorele reuşind să reducă din ecart în ultimele minute.

Pentru formaţia antrenată de Florentin Pera au marcat Lorena-Gabriela Ostase 7 goluri, Bianca-Maria Bazaliu 6, Alicia-Maria Gogîrlă 5, Corina Elena Romina Lupei 3, Alisia Lorena Boiciuc 3, Oana-Doina Borş 2, Sorina Maria Grozav 1, Andreea Cristina Popa 1, Andra-Liviana Buzoianu 1, Mihaela Andreea Mihai 1, Ioana Rebeca Necula 1.

Bianca Tomina Curmenţ a apărat 3 şuturi, iar Daciana Hosu 9.

Golurile învingătoarelor au fost înscrise de Bruna De Paula 8, Mariane Fernandes 5, Micaela Rodrigues 4, Tamires Morena De Araujo Frossard (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud) 3, Jamily Felix 3, Jessica Quintino Ribeiro (Minaur) 3, Adriana Cardoso 2, Kelly Rosa 2, Milena Menezes 2, Patricia Matieli 1, Ana Claudia Bolzan 1.

Gabriela Moreschi (CSM Bucureşti) a avut 2 intervenţii, iar Renata Lais De Arruda (Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud) a totalizat 8.

În celelalte partide de duminică, Elveţia a învins Macedonia de Nord cu 27-22, iar Slovacia a întrecut Turcia cu 36-31.

Elveţia a câştigat competiţie, cu 6 puncte (golaveraj +25), urmată de Brazilia, 6 puncte (+12), Slovacia, 4 puncte, România, 2 puncte, Macedonia de Nord, 0 puncte, Turcia, 0 puncte.

România se pregăteşte pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia.

Echipa antrenată de Florentin Pera va evolua în Grupa B, alături de Cehia (pe care o va întâlni pe 29 noiembrie), Muntenegru (1 decembrie) şi Serbia (3 decembrie).

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța