România încheie 2020: Trei întrebări vor fi lămurite după partida cu Irlanda de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Puşcaş şi colegii săi îşi pot uşura drumul spre Mondialul din 2022 cu o victorie la Belfast

Tricolorii vor încheia diseară (ora 21.45, Pro TV), la Belfast, în faţa a 1.000 de spectatori în tribune, un an dezamăgitor, cu obiective ratate. Chiar şi aşa, există o miză pe „Windsor Park“: urcarea în urna a doua valorică pentru tragerea la sorţi pentru Mondialul din 2022.

2020 a început pentru România cu un meci cu Irlanda de Nord şi se va încheia la fel, în compania aceluiaşi adversar. Într-un decor gri, mohorât, aşa cum a fost şi acest an pentru echipa naţională.

Sub comanda lui Mirel Rădoi, prima reprezentativă a avut mari speranţe, în primul rând, la o calificare pentru Euro 2020. Iar după debutul reuşit în Liga Naţiunilor, cu patru puncte strânse din primele două partide, s-a tras cu ochiul şi la locul 1 în grupă, cel care asigură promovarea în Liga A, unde joacă granzii Europei.

Între timp însă, mai precis după seria celor trei partide din luna octombrie, realitatea de pe teren a arătat, încă o dată, că România e o echipă de lumea a treia a fotbalului. Calificarea la Euro 2020 s-a pierdut, iar dintr-o echipă care visa la locul 1 în grupa din Liga Naţiunilor, acum, înaintea ultimului meci, obiectivul e evitarea ultimei poziţii. 

„Adevărul“ explică în rândurile de mai jos ce răspunsuri vom primi după fluierul final al partidei de la Belfast.

Urcăm pe locul 20 UEFA?

România îşi va afla la data de 7 decembrie grupa de calificare pentru Mondialul din 2022, găzduit de Qatar. În acest moment, ocupând locul 44 în clasamentul FIFA şi aflată pe 22 în zona UEFA, România e în urna a 3-a valorică pentru tragerea la sorţi de la Zurich. Ca să urce în urna a doua, trebuie să fie între primele 20 de naţionale europene. 

Dacă vom porni de la premiza că UEFA va declara România învingătoare la masa verde în meciul anulat cu Norvegia, atunci vom urca o poziţie în ierarhia europeană, pe 21, peste Irlanda. În faţa noastră, ar rămâne doar Rusia. Pe care o vom depăşi dacă, diseară, vom obţine un rezultat mai bun decât ea. Adică, o remiză la Belfast, dacă ruşii vor pierde în Serbia sau o victorie pe „Windsor Park“, în cazul în care la Belgrad va fi egalitate.

În schimb, dacă UEFA nu ne va acorda victoria la masa verde cu Norvegia şi va stabili rezultatul prin tragere la sorţi, lucrurile se vor complica. Dacă naţionala va avea ghinionul de a pierde cu 0-1, atunci adio urna a 2-a, indiferent de rezultatul cu Irlanda de Nord. 

La un scor egal anunţat de UEFA în România - Norvegia, tricolorii trebuie să bată Irlanda de Nord, iar Rusia să piardă la Belgrad pentru ca echipa pregătită de Mirel Rădoi să urce pe locul 20 în Europa şi, implicit, în urna a doua valorică pentru tragerea la sorţi de luna viitoare.

Evităm retrogradarea?

Un alt aspect care poate fi influenţat de rezultatul de la Belfast e stabilirea echipei care va termina ultima în această grupă. 

Iarăşi, aici va conta şi verdictul UEFA privind rezultatul meciului România - Norvegia. La o victorie pentru tricolori sau un egal la masa verde, naţionala va scăpa de grijile unei retrogradări în Liga C, fără a conta rezultatul din această seară. În schimb, dacă UEFA va da meci pierdut României, atunci tricolorii trebuie să evite eşecul la Belfast pentru a nu cădea pe ultimul loc, care va duce într-o divizie inferioară.

Pleacă Rădoi?

În fine, poate cea mai arzătoare întrebare după duelul de pe „Windsor Park“ e cea legată de viitorul lui Mirel Rădoi pe banca naţionalei. 

Însuşi selecţionerul a alimentat zvonurile privind acest subiect, spunând că va lua o hotărâre, după meciurile din noiembrie. Având în vedere că pe primul, amicalul cu Belarus, l-a câştigat, iar al doilea, cel cu Norvegia, va fi, probabil, o victorie la masa verde, teoretic, Rădoi ar trebui să-şi continue mandatul şi în preliminariile pentru Mondialul din 2022. Mai ales că, cel puţin la nivel declarativ, are sprijinul federaţiei.

„Sigur că va mai fi în funcţie şi după meciul cu Irlanda de Nord. Din ce am discutat cu el, activitatea lui va fi la naţională. Eu spun că va fi antrenorul echipei naţionale în continuare“, a spus, zilele trecute, directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă. Asta după ce, luna trecută, preşedintele Răzvan Burleanu a confirmat şi el că Rădoi va fi păstrat în funcţie şi pentru campania de calificare la CM 2022.

4 jucători din lotul actual au prins şi ultimul meci al României la Belfast (0-0), în preliminariile Euro 2016: Tătăruşanu, Maxim, Bălgrădean şi Bicfalvi.  

Liga B a Naţiunilor, grupa 1, ultima etapă

Astăzi

Irlanda de Nord - România 21.45, Pro TV

Austria - Norvegia 21.45

Clasament

1. Austria 5 4 0 1 8-5 12

2. Norvegia 4 3 0 1 11-3 9

3. România 4 1 1 2 4-8 4

4. Irlanda de Nord 5 0 1 4 3-10 1

*Primul loc asigură promovarea în Liga A, iar ultimul loc duce în Liga C.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid