România ia la rând campioanele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala feminină de handbal a câştigat (32-24) ieri, cu Rusia, deţinătoarea titlului mondial. Cu o zi înainte, fetele lui Radu Voina au doborât (21-20) Norvegia, campioana olimpică şi europeană.

Creditată cu şanse la medalii la competiţiile majore la care a participat în ultimii ani, tricolorele îşi respectă statutul şi la Cupa Mondială, competiţie ce se desfăşoară săptămâna aceasta, în Danemarca.

Cu toate că nu contează pe Cristina Vărzaru, care a fost învoită - ea asistă la meciuri, ca spectatoare -, iar Valeria Beşe şi Ionela Stanca au decis să se retragă, trupa lui Radu Voina a reuşit în primele două zile ale competiţiei să învingă Norvegia (21-20) şi Rusia (32-24), deţinătoare ale titlurilor olimpic şi european, respectiv mondial.

În meciul de ieri, Cristina Neagu (golghetera naţionalei noastre, cu 14 reuşite) şi colegele ei au dominat disputa cu formaţia ex-sovietică, detaşându-se din start: 7-3 în minutul 12 şi 15-9 la pauză. Golurile României au fost marcate de Neagu 6 goluri, Amariei 5, Ardean 4, Moldovan 3, Nechita 3, Geiger 3, Manea 2, Chintoan 2, Ţăcălie 2, Paraschiv 2.

Cu două victorii din tot atâtea meciuri, România va juca astăzi, de la ora 15.00 (în direct la Dolce Sport) ultimul meci din grupă, cu Suedia. 

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”