România-Finlanda 32-30. Tricolorii visează la Euro, dar se chinuie cu echipe din lumea a treia a handbalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a învins Finlanda cu 32-30, la Chiajna, în prima manşă a precalificărilor Campionatului European din 2016. Returul e programat sâmbătă, 5 aprilie, în deplasare.

România, care n-a mai participat la o ediţie a unui Campionat European de handbal masculin de 20 de ani, a avut un meci foarte greu în prima manşă a precalificărilor, împotriva Finlandei. Naţionala scandinavă, o formaţie din lumea a treia a handbalului, a venit la Chiajna cu speranţa că poate bate o echipă a României cu evoluţii oscilante în ultimul timp.

Iar nordicii au fost foarte aproape să-i încurce pe tricolori, jucând de la egal la egal cu ei până aproape de final, când elevii lui Eliodor Voica au pus două goluri avans faţă de finlandezi şi au câştigat partida cu 32-30.

Meciul retur e programat sâmbătă, în Finlanda, la Karjaa, dar avantajul de două goluri luat de tricolori după meciul tur este prea fragil pentru a putea considera România favorită la calificarea în preliminarii. 

România a avut o evoluţie la fel de modestă şi în faţa Ciprului, o altă naţională din lumea a treia a handbalului, care a fost foarte aproape să-i învingă pe tricolori în ianuarie, pe teren propriu, în preliminariile Campionatului Mondial. Până la urmă, România a bătut cu 31-30 Cipru şi s-a calificat la baraj, urmând ca în iunie să înfrunte Suedia, în dublă manşă, pentru un loc la turneul final din 2015.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție