România, fără frică: Preşedintele Federaţiei Române de Tenis anunţă o victorie lejeră a fetelor în Cehia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu trei zile înaintea confruntării cu Cehia în care adversara porneşte cu prima şansă, preşedintele federaţiei, George Cosac, a făcut o declaraţie extrem de curajoasă.

Declaraţiile date, de la începutul săptămânii, de componenţii echipei de Fed Cup a României pot fi explicate în două feluri: fie că vorbim despre un curaj nebun, fie că se încearcă intimidarea adversarei.

Chiar dacă tricolorele vor înfrunta cea mai galonată echipă din istoria recentă a Fed Cup-ului, cu şase trofee cucerite în ultimii opt ani, şi, în ciuda faptului că în lotul României se află două jucătoare, Mihaela Buzărnescu (29 WTA) şi Ana Bogdan (105 WTA), care n-au câştigat niciun meci la simplu în 2019, Simona Halep (3 WTA) a vorbit, răspicat, despre câştigarea Fed Cup!

Discursul optimist al liderului României a fost preluat şi de George Cosac, preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT). „Cred că nu vom ajunge la dublu, am încredere în fetele care joacă la simplu şi vom încheia partida după meciurile de simplu“, a spus Cosac, indicând că tricolorele vor tranşa calificarea în semifinalele Fed Cup, după primele trei sau patru confruntări!

Din păcate, Cosac e contrazis, inclusiv de ultimul meci dintre cele două echipe. Atunci, în februarie 2016, tot în sferturile Fed Cup, România şi Cehia s-au duelat, dar la Cluj. A fost egalitate după meciurile de simplu, scor 2-2, iar Cehia a obţinut calificarea, după ce s-a impus la dublu.

Întrebat pe ce mizează, atunci când merge pe o calificare fără emoţii, Cosac a explicat: „Cu siguranţă, absenţa lui Kvitova e un avantaj. E o jucătoare în formă în acest început de sezon, stângace, foarte periculoasă pe suprafeţele rapide. Deci, din punctul ăsta de vedere, sigur, e un avantaj pentru noi“.

Suprafaţa de la Ostrava e dificilă, mai ales că e verde şi e greu de văzut mingea. Dar e aceeaşi suprafaţă pentru toată lumea. Important e să fim apte 100%, atunci când vom intra pe teren. Simona Halep 3 WTA  
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani