România - Cehia 1-1: SuperMonica! Niculescu a spulberat-o pe Kvitova şi a reparat ce stricase Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Niculescu

A 37-a jucătoare a lumii a încheiat ziua surprizelor la Cluj. După ce Karolina Pliskova (13 WTA) a trecut de Simona Halep (3 WTA), România a reuşit să egaleze după o confruntare colosală în care favorita Petra Kvitova (9 WTA) a fost dominată, în permanenţă, de adversara ei.

Aflată în faţa unui public demoralizat, care tocmai asistase la înfrângerea Simonei Halep, Monica Niculescu a făcut o partidă memorabilă şi a ţinut în viaţă speranţele României la o calificare, în premieră, în semifinalele Fed Cup.

Ce-i drept, românca a profitat şi de o prestaţie dezolantă a adversarei, care, la fel ca şi vedeta din lotul tricolorelor, a fost de nerecunoscut. De fapt, se poate spune că, judecând după meciurile de sâmbătă, Kvitova e într-o formă mult mai slabă decât Halep, ceea ce e un motiv de optimism, înaintea duelului dintre cele două, duminică, de la ora 13.00.

Revenind la Niculescu, aceasta s-a autodepăşit, s-a luptat admirabil şi a fost ajutată şi de greşelile interminabile comise de Kvitova. Victoria cu 6-3, 6-4 înseamnă că, duminică, totul porneşte de la 1-1 şi că vom putea asista la o calificare spectaculoasă împotriva echipei care deţine trofeul Fed Cup.

Iată programul complet al meciurilor de Fed Cup de la Cluj:

Sâmbătă

Simona Halep - Karolina Pliskova 7-6, 4-6, 2-6

Monica Niculescu - Petra Kvitova 6-3, 6-4

Duminică

Simona Halep - Petra Kvitova (de la ora 13:00)

Monica Niculescu - Karolina Pliskova (după ora 15:00)

Monica Niculescu/Raluca Olaru - Karolina Pliskova/Barbora Strycova (după ora 17:00)

CITEŞTE ŞI

*România - Cehia 1-1: Monica Niculescu, copleşită de emoţii după victoria carierei la Fed Cup. Cum a reacţionat şi ce a spus

*România - Cehia 1-1: Greu când te doare nasul. „Halepova“ a făcut-o mare pe Pliskova după alt meci ratat în Fed Cup

*România - Cehia / Prima reacţie a Simonei Halep după înfrângerea cu Pliskova

-------------

SETUL II

6-4 Niculescu: BREAK, GAME, SET, MECI! Monica a revenit de la 0-15, a ajuns la 40-15 şi a valorificat prima minge de meci.
 

5-4 Niculescu: Monica a luat serviciul ei la 30.

4-4: Game luat de Kvitova la 30.

4-3 Niculescu: Monica s-a dus la 40-0 şi şi-a făcut serviciul la 15.

3-3: Petra a avut 40-30, dar Monica a egalat. La deuce#1, Kvitova a avut avantaj şi l-a valorificat.

3-2 Niculescu: Monica a servit doi semiaşi în drum spre 40-15, apoi a închis game-ul.

2-2: Kvitova a luat serviciul ei la 30.

2-1 Niculescu: Monica s-a dus la 40-15, dar Petra a egalat. La deuce#1, Kvitova a avut break point, dar a trimis în fileu. La deuce#2, Niculescu a avut avantaj, dar Kvitova a egalat. La deuce#3, un challenge perfect i-a oferit lui Niculescu minge de game, dar Kvitova a restabilit egalitatea. La deuce#4, cehoaica a avut avantaj, dar a trimis afară. La deuce#5, Niculescu a luat primul punct cu un as, apoi a închis game-ul.

1-1: REBREAK! Răspuns fantastic din partea lui Niculescu. S-a dus la 40-0 şi a valorificat a treia minge de break, după ce Petra a comis o dublă greşeală.

1-0 Kvitova: BREAK! Petra s-a dus la 40-15 pe serviciul lui Niculescu şi a valorificat prima minge de break.

Serveşte Niculescu.

---------------------

SETUL I

6-3 Niculescu: BREAK, GAME, SET! Revenire incredibilă după game-ul anterior. Monica s-a dus la 40-0 şi a valorificat prima minge de set în acest game.

5-3 Niculescu: REBREAK! Cele două jucătoare au mers cap la cap până la 30. Apoi, Kvitova a trimis afară, iar Niculescu a avut set point. L-a irosit. La deuce#1, Monica a beneficiat de al doilea set point, dar a trimis în fileu. La deuce#2, Niculescu a salvat mingea de break. La deuce#3, Petra a izbutit break-ul cu un retur fabulos.

5-2 Niculescu: BREAK! Egalitate până la 40-40. La deuce#1, Monica a avut minge de break pe care a valorificat-o după un punct fabulos.

4-2 Niculescu: Kvitova a avut două mingi de break la 40-15, dar Niculescu le-a salvat pe ambele. La deuce#1, Petra, care comite eroare după eroare, a trimis în fileu, iar Niculescu şi-a luat serviciul cu un as.

3-2 Niculescu: Monica ratat şapte mingi de break într-un game de 15 minute! Monica a condus cu 30-0 şi 40-15 pe serviciul adversarei, dar Petra a egalat. La deuce#1, cehoaica a avut tot terenul pentru un smash uşor, dar a trimis afară şi i-a oferit altă minge de break adversarei. Niculescu a trimis însă în fileu. La deuce#2, Monica a avut o mare şansă de break, dar a trimis, din nou, în fileu. La deuce#3, Niculescu a irosit altă minge de break. La deuce#4, Kvitova a avut minge de game, dar Niculescu a reuşit un punct fabulos. La deuce#5, primul punct luat de Niculescu a fost superb, după un raliu fantastic. Din păcate, Monica a trimis, din nou, mingea decisivă în fileu. La deuce#6, altă minge de break pentru Niculescu, altă ratare. La deuce#7, Kvitova şi-a luat serviciul.

3-1 Niculescu: Monica s-a dus la 40-0 şi şi-a luat serviciul fără să cedeze vreun punct.

2-1 Niculescu: BREAK! La 30-15 pentru Niculescu, Kvitova a comis şi o greşeală dublă, iar Monica s-a dus la 40-15 şi a valorificat prima minge de break.

1-1: Niculescu a avut 40-30, dar Kvitova a egalat. La deuce#1, Monica s-a impus pe serviciul ei.

1-0 Kvitova: Niculescu s-a ţinut după Kvitova până la 40-40. Cehoaica şi-a luat serviciul la deuce#1.

Serveşte Kvitova.

----------------------

Simona Halep (3 WTA) a făcut o partidă ratată cu Karolina Pliskova (13 WTA), după cum „Adevărul“ a relatat aici.

Acum, fanii sportului alb din ţară vor spera ca Monica Niculescu să reuşească să furnizeze surpriză, aşa cum a făcut-o Karolina Pliskova în duelul cu Simona Halep.

Rămâi pe adevarul.ro pentru a urmări, în format livetext, desfăşurarea partidelor România - Cehia din Fed Cup!
 

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!