România, cea mai frumoasă renaştere: Ce s-a întâmplat la ultimul meci jucat cu Germania la nivelul echipelor de tineret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Puşcaş a fost pe teren în dezastrul cu Germania U-21 din 2014

Dacă în 2014 cineva ar fi zis că următoarea confruntare fotbalistică pentru Germania U-21 şi România U-21 va fi în semifinala unui Campionat European, probabil, acel cineva ar fi fost considerat un nebun.

Anul trecut, înaintea alegerilor FRF în care s-au înfruntat Răzvan Burleanu şi Ionuţ Lupescu, susţinătorii „Kaiser-ului“ au insistat că o eventuală victorie a lui Burleanu va însemna sfârşitul fotbalului românesc!

Burleanu a câştigat alegerile, chiar detaşat, iar fotbalul românesc nu doar că n-a „murit“, dar astăzi va bifa prima semifinală de Campionat European din istorie la nivelul echipelor naţionale! Şi e cu atât mai impresionant faptul că această performanţă a fost realizată cu reprezentativă de tineret care ajunsese ciuca bătăilor sub conducerea lui Mircea Sandu!

Apogeul ruşinii a fost atins în 2014, la şase luni după ce fotbalul românesc a fost eliberat din ghearele celui poreclit „Naşul“. Atunci, mai precis la 9 septembrie 2014, România U-21 a încheiat în genunchi campania de calificare pentru Euro 2015, cu un halucinant 0-8 în faţa nemţilor. Deşi erau calificaţi, încă înaintea duelului cu România U-21, nemţii au tratat partida în stilul lor, cu seriozitate maximă: au deschis scorul încă din minutul 4 şi nu s-au oprit din a marca până în minutul 89, când au stabilit scorul final.

Eşecul a fost atât de dur, încât l-a îndemnat pe Gheorghe Hagi să facă o declaraţie memorabilă: „La un asemenea eşec nu se mai vorbeşte. Ce să mai zici? Ţi-e greu şi să numeri până ajungi la 8!“. 

În acele preliminarii, cu Mircea Sandu şef la FRF, România U-21 a debutat cu Emil Săndoi pe bancă. Un 2-2 cu Insulele Feroe, în deplasare, în primul meci l-a convins însă pe Săndoi că e timpul să plece. În locul său a venit Bogdan Stelea, cel care a condus echipa în cinci meciuri, obţinând două victorii, două remize şi o înfrângere. „Arnold“ a plecat de la lot pentru a prelua Viitorul, iar ultimele două partide din preliminarii au fost pregătite de Viorel Moldovan: 4-3 cu Muntenegru şi 0-8 cu Germania. Înfrângerea de la Magdeburg e cea mai severă din istoria echipei de tineret! Rezultatul i-a şi îndemnat pe cei de la FRF să publice un comunicat la vremea respectivă prin care şi-au cerut scuze faţă de suporteri!

„Germania ar trebui să se teamă de noi!“

Dacă în 2014 cineva ar fi zis că următoarea confruntare fotbalistică pentru Germania U-21 şi România U-21 va fi în semifinala unui Campionat European, iar asta după doar cinci ani, probabil, acel cineva ar fi fost considerat un nebun.

Exact asta s-a întâmplat însă şi de la o echipă umilită, România U-21 a devenit una care impune respect şi care e convinsă că poate învinge pe oricine. De altfel, declaraţia dată de fundaşul Radu Boboc, înaintea duelului cu Germania U-21, e elocventă: „Am dat opt goluri în două meciuri contra unor echipe foarte bune. Cred că ei (n.r. – Germania U-21) ar trebui să se teamă de noi! Am demonstrat că suntem o echipă bună. Am învins echipe cu cote de 300 de miliaone de euro şi nimeni nu ne dădea nicio şansă“.

Cine a jucat pentru România U-21 în „măcelul“ de la Magdeburg

Brănescu - Bălaşa, Ţîru, Boldor, Filip - Nedelcu, Creţu – Bumba (Popadiuc 67), Iancu (Buziuc 55), Fl. Tănase (D. Rotariu 24) – Puşcaş. Selecţioner: Viorel Moldovan

Euro 2019, semifinale, joi

România U-21 – Germania U-21 19.00, TVR 1

Spania U-21 – Franţa U-21 22.00, TVR 1

*Finala e programată pentru duminică, la Udine, de la ora 21.45

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două