România, blocată în era Hagi şi Petrescu! Ţara noastră reprezintă, astăzi, o dilemă  pentru lumea bună a sportului-rege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Euro 2020 a trecut şi, odată cu acest turneu, România a bifat încă o întrecere majoră de la care a lipsit. A 8-a din 2001 încoace!

Ultima prezenţă a tricolorilor la un Mondial datează din secolul trecut, din 1998, mai precis. Iar ultimele noastre calificări la turneele finale de Euro au venit în 2016 şi în 2008. Şi de fiecare dată, parcursul naţionalei s-a încheiat după faza grupelor, fără nicio victorie!

Având în vedere acest bilanţ dezolant, nu e de mirare că fotbalul românesc de astăzi nu mai spune nimic la nivel internaţional. Şi te convingi de acest lucru, încă o dată, atunci când stai de vorbă cu diverşi oameni din alte ţări, cu ocazia unor turnee majore. Aşa cum s-a întâmplat acum cu ambasadorii Betfair, Mark Hughes (57 de ani) şi Gordon Strachan (64 de ani), doi oameni care au activat ani buni, în Premier LeaguePentru ei, fotbalul românesc înseamnă, în continuare, Hagi şi Petrescu. Pe care i-au văzut jucând, la nivel înalt. Apoi, odată cu ieşirea lor de pe scenă, „filmul“ s-a rupt.

Fost coechipier cu Dan Petrescu la Chelsea, Mark Hughes a fost selecţionerul Ţării Galilor, între 1999 şi 2004, şi a antrenat apoi Manchester City (2008-2009), Stoke (2013-2018) sau Southampton (2018). Când e întrebat despre România, imediat face referire la fostul său coleg de la Chelsea.

„Dan Petrescu era un tip grozav pe care să-l ai în vestiar. Era foarte inteligent prin felul în care combina pe teren, iar pasele sale erau mereu bune. Făcea şi incursiuni foarte bune pe flancuri şi, de multe ori, ajungea în spatele liniei de apărători adverşi, ceea ce pentru un fundaş lateral e un bonus. De multe ori, jucătorii de pe poziţia lui alergau mult în sus şi în jos, dar nu ajungeau în poziţii bune pentru a produce ocazii. Dan era mereu acolo, avansat şi juca unghiuri bune. A fost, totodată, şi un jucător care se apăra bine, dar acest lucru era de aşteptat de la un fundaş lateral“, a spus Hughes.

Acesta e surprins că Petrescu n-a antrenat în Anglia, în ciuda rezultatelor obţinute, ca tehnician, pe banca diverselor formaţii. „Sunt surprins că Petrescu n-a avut parte de oportunităţi de a antrena în Anglia. Dacă ne uităm pe CV-urile unor tehnicieni care au ajuns să antreneze în Championship sau în League One (n.r. - ligile a doua şi treia din Anglia), sunt antrenori străini care n-au un palmares foarte bun şi nici ca foşti jucători n-au strălucit. Dar au primit oportunităţi decente“, a spus Hughes. Care, glumind, a avut şi un sfat pentru Dan Petrescu: „Poate că ar trebui să-şi schimbe agentul“.

Fermecat de Generaţia de Aur

Mark Hughes e unul dintre cei mai importanţi jucători din istoria recentă a lui Manchester United, pentru care a evoluat timp de 13 sezoane, în anii '80 şi '90. El s-a arătat încântat de naţionala României pe vremea Generaţiei de Aur.

„România a avut jucători extraordinari. Petrescu şi Hagi erau fabuloşi. Jucători precum Hagi sunt, pe bună dreptate, consideraţi legende şi au avut cariere uriaşe. În 1994, România era deja văzută drept o echipă foarte puternică. Nu era la nivelul Germaniei sau Braziliei pe scena fotbalului mondial, dar era considerată foarte bună, cu jucători de calitate despre care ştiai că pot ajunge departe în turneu (n.r. - la Cupa Mondială). România a avut acel elan şi a surprins lumea cu fotbalul etalat. Cei care s-au uitat pentru prima dată la un Mondial, în 1994, poate că nu ştiau cât de bună era echipa, însă în cercurile noastre toată lumea ştia acest lucru“, a povestit Hughes. Acesta a fost internaţional galez, cu 72 de selecţii şi 16 goluri în prima reprezentativă, în perioada 1984-1999. 

  Dan Petrescu face parte din acel grup de foşti jucători despre care fanii lui Chelsea au o părere foarte bună. Şi foştii lui colegi la fel, fiindcă am apreciat ceea ce a adus echipei. Mark Hughes fost fotbalist la Chelsea, între 1995 şi 1998

 „Hagi? Nu voiai să-l înfrunţi! Câştiga meciuri de unul singur“

La fel ca Mark Hughes, şi un alt nume important din fotbalul britanic, scoţianul Gordon Strachan are cuvinte frumoase despre fotbalul românesc. Nu cel de acum, ci acea naţională din perioada Generaţiei de Aur. „Gheorghe Hagi a fost un jucător absolut magnific. A fost un jucător care câştiga meciuri pe cont propriu, unul dintre acei oameni pe care nu voiai să-i înfrunţi de unul singur. Aveai nevoie de încă un coechipier care să te ajute. Hagi avea abilitatea de a trece pe lângă tine în viteză. Era cu totul special“, a povestit Strachan pentru Betfair. Strachan a antrenat-o pe Middlesbrough, între 2009 şi 2010, la numai câţiva ani după ce echipa engleză elimina Steaua, în semifinalele Cupei UEFA. Scoţianul şi-a adus aminte de acel meci, spunând că a fost unul dintre cele mai importante din istoria clubului. „Steaua e un nume uriaş în fotbal şi îmi aduc aminte de meciul jucat de Middlesbrough cu Steaua. Există cam cinci sau şase meciuri uriaşe în istoria clubului şi acela e, cu siguranţă, unul din top trei. Eu am preluat Middlesbrough trei ani mai târziu de la Gareth Southgate, dar n-am avut o perioadă bună acolo“, a spus Strachan care ultima dată a fost selecţioner al Scoţiei, între 2013 şi 2017.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Ce fac de Revelion Meghan Markle și Prințul Harry? Părăsiți de toți înainte de Anul Nou, nu le mai rămâne decât asta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile