România a zdrobit Canada: Fetele vor ataca acum revenirea în elita Fed Cup. De când n-am mai fost acolo şi ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După trei victorii consecutive, tricolorele şi-au asigurat prezenţa în barajul de promovare în Grupa Mondială, programat pentru luna aprilie.

România a închieat prima zi de Fed Cup, conducând Canada cu 2-0, după cum „Adevărul“ a scris aici.

A fost un deznodământ firesc, având în vedere că echipa convocată de Florin Segărceanu a avut în componenţă doar sportive aflate în Top 100 mondial, în timp ce în lotul adversarelor, jucătoarea cu cel mai bun clasament a fost Carol Zhao (138 WTA).

Astăzi, în al treilea meci dintre cele două formaţii, Irina Begu (37 WTA) a trecut de Katherine Sebov (319 WTA), scor 6-2, 6-4.

Astfel, cele două partide rămase pentru astăzi, una de simplu şi alta de dublu, vor conta doar pentru statistici, iar meciul e dublu e posibil chiar să fie anulat.

Vor ataca Grupa Mondială I

România şi Canada s-au înfruntat acum în Grupa Mondială II. Pentru echipa lui Florin Segărceanu urmează barajul de promovare în Grupa Mondială, programat în luna aprilie.

Acolo, România va întâlni, în funcţie de clasamentul Fed Cup (va fi actualizat ulterior), fie o echipă care a câştigat acum în Grupa Mondială II, fie una dintre învinsele acestor confruntări din Grupa Mondială I:

*Belarus – Germania (1-1 după prima zi)

*Cehia – Elveţia (2-0)

*Belgia – Franţa (1-1)

*Olanda – SUA (0-2)

România s-a aflat ultima dată în Grupa Mondială, nivelul cel mai înalt în Fed Cup, în 2016. Atunci, Halep şi colegele ei au fost învinse, mai întâi, de Cehia, scor 2-3. Apoi, au pierdut şi barajul de menţinere în Grupa Mondială, de această dată, cu Germania, scor 1-4. Ambele întâlniri au fost găzduite de Cluj.

UPDATE 16.04 - Meciul de simplu dintre Cârstea şi Andreescu nu s-a mai jucat. În schimb, în partida de dublu, perechea Dabrowski - Zhao a trecut de cea formată din Olaru - Bogdan, scor 4-6, 6-1, 10-6.

CITEŞTE ŞI:

*Halep a plecat de la Cluj: Simona n-a văzut victoria României cu Canada. De ce a fost nevoită să se întoarcă la Bucureşti

*România a făcut hora bucuriei: Irina Begu s-a îndrăgostit de Cluj. „Acest oraş are oameni extraordinari!“

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu