Româncele, la înălțime în jurul lumii tenisului: Todoni și Țig, trofee câștigate după finale spectaculoase

0
Publicat:

La finalul unui sezon în care, din păcate, revenirea Simonei Halep în circuit n-a decurs, așa cum ne-am fi dorit, iar Sorana Cîrstea s-a confruntat cu o accidentare seriosă, încă de la jumătate anului, avem speranța că, în 2025, putem asista la rezultate ceva mai bune. Mai ales din partea unei jucătoare care dă semne clare că are un potențial foarte mare.

Anca Todoni. FOTO: Arhiva Adevărul

Vorbim despre Anca Todoni (20 de ani, 117 WTA). În noaptea de duminică spre luni, aceasta a câştigat turneul WTA 125 de la Santa Cruz (Bolivia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe columbianca Emiliana Arango, cu 7-6 (7/5), 6-0. Todoni, a şasea favorită, s-a impus după o oră şi 34 de minute, deşi a fost condusă în primul set cu 2-0 şi 3-1. Emiliana Arango (23 ani, 234 WTA) a fost recompensată cu un cec de 8.500 de dolari şi 81 de puncte WTA.

Potrivit Agerpres, Anca Todoni nu a pierdut niciun set la Santa Cruz, reuşind să câştige seturi la zero în fiecare tur al competiţiei începând cu optimile de finală. Pentru româncă este al doilea titlu WTA 125 din carieră, după cel obţinut în iunie, la Bari.

Anca Todoni a fost răsplătită pentru trofeu cu 15.000 de dolari şi 125 de puncte WTA, cu care a făcut un salt de 21 de locuri în ierarhia mondială, până pe 117.

Patricia Ţig a câştigat turneul ITF de la Istanbul

Patricia Ţig a câştigat turneul ITF de la Istanbul, dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe turcoaica Ayla Aksu cu 6-3, 7-6 (7/4).

Ţig (30 ani, 274 WTA), a patra favorită, s-a impus după aproape două ore (1 h 49 min) în faţa adversarei sale, a cincea favorită. Ţig şi-a luat revanşa faţă de Aksu (28 ani, 277 WTA) care câştiga după abandonul româncei la scorul de 4-2, în aprilie, în optimile unui turneu ITF la Santa Margherita.

Patricia Ţig a învins-o în primul tur pe Cagla Buyukakcay (Turcia) cu 7-6 (7/5), 6-4, în optimi a trecut de slovaca Radka Zelnickova cu 6-2, 7-5, în sferturi a învins-o pe rusoaica Anastasia Gasanova cu 6-3, 6-3, iar în semifinale a trecut de belarusa Aliona Falei cu 6-2, 7-6 (7/4).

Potrivit Agerpes, Ţig a obţinut al şaselea titlu ITF din 2024.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare