Româncele, învinse pe bandă la Wuhan: Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea au pierdut în faţa unor adversare mult mai slab cotate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu Simona Halep aflată pe tabloul principal şi cu Mihaela Buzărnescu încă nerefăcută după accidentarea suferită la Rogers Cup, România a avut trei sportive în calificări.

România a abordat calificările de la Wuhan cu trei sportive. Toate au pierdut însă, înainte de a ajunge pe tabloul principal. 

Ana Bogdan (80 WTA) şi Sorana Cîrstea (52 WTA) au cedat în chiar primul meci, fiind învinse de adversare mult mai slab cotate. Duan (120 WTA) a învins-o pe Bogdan, scor 2-6, 6-3, 6-2, în timp ce Gibbs (129 WTA) a trecut de Cârstea, scor 6-4, 7-5.

Doar Monica Niculescu a trecut de primul tur al calificărilor (6-2, 6-3 cu Liu, 146 WTA), însă, ajunsă în turul II, a pierdut cu Kenin. Ulterior însă a profitat de statutul de lucky-loser, iar acum are şansa unui duel cu Halep în turul II.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort