Roland Garros: Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan și-au aflat adversarele din turul 1

0
Publicat:

Tragerea la sorți a tablourilor principale de la Roland Garros s-a desfășurat joi, cele trei reprezentante ale României în competiția pariziană - Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan - afându-și adversarele.

Sorana Cîrstea are meci destul de greu în primul tur la Rolans Garros. Foto Profimedia

Sorana Cîrstea o va întâlni pe italianca Jasmine Paolini, cea în fața căreia a pierdut singurul duel direct de până acum, în sferturile de finală de la Portoroz, din 2021. Dacă va trece mai departe, sportiva noastră nu va avea o misiune dificilă nici în runda secundă (Kateryna Baindl sau o jucătoare venită din calificări), dar în runda a 3-a i-ar putea ieși în față Ons Jabeur, favorita 7.

Irina Begu se va confrunta în prima rundă cu Anna Bondar. Cele două jucătoare nu au mai jucat niciun meci la nivel de WTA. Dacă Irina se va impune, adversara ă în runda a 2-a îi va fi Leylah Fernandez sau Magda Linette, în într-un eventual tur 3 românca s-ar putea duela cu Maria Sakkari, cap de serie 8.

Irina Begu e cap de serie la French Open. Foto EPA EFEț

Ana Bogdan se va duela în prima rundă cu americanca Caty McNally (54 WTA), jucătoare pe care nu a mai întâlnit-o niciodată în carieră până acum. În cazul unui succes, românca va juca în runda a 2-a cu Alize Cornet sau Camila Giorgi.

Irina Begu (27 WTA) și Sorana Cîrstea (31 WTA) sunt capi se serie, în timp ce Ana Bogdan (60 WTA), nu. România ar fi trebuit să aibă la Paris o a patra reprezentantă, Patricia Țig (721 WTA), care avea garantată prezența pe tabloul principal datorită clasamentului protejat, dar ea s-a retras înaintea tragerii la sorți.

Cele mai tari întâlniri din prima rundă la French Open sunt Victoria Azarenka - Bianca Andreescu (ambele câștigătoare de Grand Slam) și Karolina Pliskova - Sloane Stephens.

Roland Garros 2023 se desfășoarã în perioada 28 mai - 11 iunie, la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului pot fi urmărite pe Eurosport.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare