Roland Garros 2015: Serena, fără emoţii în turul următor. Nu ştie nimic despre următoarea adversară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul clasamentului WTA, Serena Williams, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 6-3, în 59 de minute, pe sportiva cehă Andrea Hlavackova, locul 190 WTA, jucătoare venită din calificări, şi a acces în manşa a doua a turneului de la Roland Garros.

"Mă simt bine, mi-am apărat punctele (n.r. - 70 de puncte)", a spus americanca, zâmbind, după meci, referindu-se la faptul că anul trecut a fost eliminată în turul 2, de Garbine Muguruza.

Williams a explicat cu umor şi momentul în care a fost indecisă la un lob al adversarei, fiind lovită uşor de minge. "Sunt o jucătoare profesionistă de tenis şi mă gândeam: «O să dau cu reverul, cu lovitura de dreapta, voi alerga pe lângă minge şi o voi lovi cu reverul. Nu, nu, nu, alerg pe lângă minge şi o lovesc cu dreapta». Următorul lucru pe care îl ştiu este că m-a lovit mingea în spate. A fost stânjenitor, dar amuzant în acelaşi timp. Se întâmplă celor mai bune dintre noi", a declarat ea.

Serena Williams a afirmat că nu este refăcută sută la sută după accidentarea suferită la cot. "Dar am fost capabilă să servesc bine. Nu am servit atât de mulţi aşi cum o fac de obicei. Partea bună este că starea mi se îmbunătăţeşte pe zi ce trece. Mâine e încă o zi de pauză şi dacă mai câştig un tur, va fi bine", a precizat Williams.

Întrebată despre viitoarea ei adversară, germana Anna-Lena Friedsam, locul 105 WTA, Williams a replicat, râzând: "Vă rog să-mi faceţi o favoare, nu-mi cereţi să vorbesc despre ea, nu o cunosc. Mersi!".

Cu succesul de marţi, Serena Williams a ajuns la 58 de meciuri câştigate în prima manşă a unui turneu de Grand Slam. În această fază, ea are doar o înfrângere, în 2012, la Roland Garros, când a pierdut în faţa jucătoarei franceze Virginie Razzano, scor 6-4, 6-7 (5), 3-6.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%