Roger Federer, la un pas de o altă performanţă. Elveţianul poate sărbători la Wimbledon un moment istoric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elveţianul Roger Federer s-a calificat în finala turneului de la Halle (Germania), unde va juca azi, de la ora 14.00 cu Borna Corici (Croaţia).

Neînvins de 18 meciuri consecutive pe iarbă, Roger Federer are nevoie să-şi apere trofeul cucerit anul trecut la Halle pentru a se menţine pe locul I în clasamentul ATP. El este de nouă ori câştigător al competiţiei din Germania.

Dacă învinge la Halle, Federer câştigă al 99-lea trofeu din cariera lui şi ar putea juca la Wimbledon, turneu pe care îl domină autoritar, pentru al 100-lea triumf din carieră.

Un singur jucător are mai mult de 100 trofee câştigate. Este vorba despre Jimmy Connors, care a câştigat 109 turnee.

Mai multe pentru tine:
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie