Rival surpriză pentru Tempestini în debutul noului sezon de raliuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul 2025 în Campionatul Național de Raliuri va debuta în acest weekend cu Raliul Harghitei, la care s-au înscris 64 de echipaje, iar pentru campionul absolut din ultimul deceniu, Simone Tempestini, se anunță un contracandidat surpriză la titlu, chiar în persoana colegului său de la Napoca Rally Academy, Norbert Maior.

Norbert Maior anunță un sezon de vis

După ce în ultimii ani a fost frecvent pe podiumul general cu o mașina de configurație inferioară, iar pe plan internațional a devenit campion european și vicecampion mondial de juniori, Norbert Maior (26 de ani) face trecerea la un model de ultimă generație, Citroen C3 Rally2.

Astfel, Norbert, care o are în dreapta pe sora sa mai mică Francesca, se anunță un rival pentru Simone Tempestini, campion în 9 din ultimele 10 ediții ale Campionatului Național de Raliuri. „Este primul meu sezon cu această mașină, așa că îmi doresc să mă adaptez cât mai repede și să am rezultate mai bune. Cu Simone sunt coleg, dar sper să mă pot lupta cu el pentru primul loc și să câștige cel mai bun”, a spus Maior înaintea etapei din Harghita.

Raliul de pe asfaltul din Harghita este și o provocare pentru Tempestini, care a ratat victoria la ultimele două ediții din cauza problemelor tehnice la mașina de concurs. Pe un Porsche 997 RGT, clujeanul începe sezonul cu un nou copilot, în persoana lui Carmen Poenaru, prima femeie navigator campioană absolută din istorie, performanță reușită în 2017.

Avem o dublă misiune în acest an. Ne concentrăm pe European, dar în același timp trebuie să fim atenți și pe plan intern. Se anunță o luptă interesantă la vârful clasamentului și sunt convins că nivelul competiției va fi unul ridicat. Chiar mă bucur că Norbert a făcut acest pas și va face o figură frumoasă", a spus și Tempestini.

Prima etapă a sezonului Winner Rally aduce la start nu mai puțin de 13 modele Rally2, iar printre cei care revin în campionat se numără Costel Cășuneanu și Sebastian Barbu, iar marea surpriză este italianul Matteo Bernini. Competiția va debuta vineri seară cu startul festiv, iar sâmbătă și duminică sunt programate cele 14 probe speciale.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%