Rinichii l-au băgat din nou în spital pe Jonah Lomu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vârstă de 36 de ani, Jonah Lomu, vedeta rugby-ului neozeelandez în urmă cu un deceniu, a fost internat la un spital din Auckland. Din câte se pare, "Omul munte" se confruntă din nou cu probleme renale, însă nu este ceva grav.

Lomu se află la secţia de transplanturi renale şi hepatice, însă reprezentanţii unităţii medicale n-au oferit informaţii despre starea de sănătate a pacientului. Soţia fostului rugbyst, Nadene, a declarat pentru "New Zealand Herald": "Tot ceea ce vă pot spune, acum, este că soţul meu se află într-o stare stabilă. Vom putea comenta situaţia în momentul în care vom avea informaţii exacte".

Fostul jucător All Blacks a avut probleme renale în urmă cu un deceniu, fiind nevoit chiar să-şi întrerupă activitatea sportivă. El a suferit un transplant de rinichi în iulie 2004, la nouă ani după ce, la un consult medical, s-a descoperit că suferă de un sindrom nefrotic. Ulterior, el a revenit pe teren, însă nu a mai atins forma sportivă care l-a consacrat la Cupa Mondială din 1995, când a disputat finala pierdută în faţa Africii de Sud. În urmă cu doi ani, Lomu a jucat pentru echipa din Marsilia, fiind coleg cu românul Remus Lungu. În 9 septembrie, "Omul munte" a participat la Festivitatea de deschidere a Rugby World Cup, la Auckland. După Cupa Mondială din 1999, el a primit mai multe oferte tentante din punct de vedere financiar şi de la cluburi de rugby din Europa, dar şi din fotbalul american, însă le-a refuzat pe toate - dorea să devină campion mondial cu Noua Zeelandă în sportul cu balonul oval. Dorinţa lui nu s-a îndeplinit, din nefericire.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine