Rezultat uriaş pentru naţionala lui Rădoi: victorie cu 2-1 în Portugalia şi pas mare spre calificarea la EURO 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România Under 21 FOTO FRF.ro

La Pacos de Ferreira, reprezentativa Under 21 a României, pregătită de Mirel Rădoi, a învins Portugalia cu 2-1, într-un meci important pentru calificarea la Euro 2019. Portarul Andrei Radu a apărut un penalty la ultima fază.

România a dat lovitura în repriza secundă, marcând două goluri frumoase. 

0-1 (51′) – Cicâldău a şutat pe jos de la 20 de metri, după o pasă primită de la Florinel Coman.
0-2 (57′) – Ivan a marcat după ce a scăpat singur cu portarul, lansat fiind de Dennis Man.

În minutul 70, Nedelcearu a văzut cartonaşul roşu, iar tricolorii au evoluat în inferoritate în ultima parte a meciului. 

În minutul 85, Portugalia a redus din diferenţă prin Joao Carvalho, iar finalul a fost dramatic. Ivan a fost şi el eliminat în prelungiri, iar portarul Radu a apărat un penalty în minutul 90+9!

La pauză, cele două formaţii se aflau la egalitate, 0-0. Andrei Radu a avut două intervenţii salvatoare, care au făcut ca tabela să rămână neschimbată. Mai mult, tricolorii puteau marca prin Dennis Man, care a avut o execuţie spectaculoasă de la marginea careului, şi prin Florinel Coman, al cărui şut din lovitură liberă a fost reţinut cu greu de portarul advers. De asemenea, Ianis Hagi i-a dat emoţii portarului advers cu o execuţie cu pământul de la 25 de metri.

România are acum o şansă mare de a ajunge la EURO 2019. I-ar fi de ajuns un egal cu Bosnia în meciul de pe 11 septembrie de la Ovidiu şi victorii în meciurile cu Ţara Galilor şi Liechtenstein de acasă, pentru că Bosnia are un meci în plus jucat, iar tricolorii stau mai bine la meciurile directe cu bosniacii, câştigând cu 3-1 în deplasare anul trecut. 

Se califică direct la EURO doar prima clasată. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a stabili încă două selecţionate care merg la CE 2019.

Tricolorii mici nu s-au mai calificat la un European din 1998, când naţionala era antrenată de Victor Piţurcă. Apoi, România a primit şi organizarea turneului, încheiând pe locul 8. 

Echipele de la Portugalia - România

PORTUGALIA U21: 1. J. Pereira – 2. Fernando (7. D. Goncalves, 74), 3. J. Fernandes, 4. F. Ferreira, 5. Y. Ribeiro – 19. Eustaquito (17. J. Filipe, 46), 6. P. Rodrigues, 8. J. Carvalho – 10. J. Felix – 18. Tavares (11. Gil Dias, 59), 9. D. Jota. Selecţioner: Rui Jorge. Rezerve: 12. J. Virginia, 14. D. Leite, 21. M. Pereira Lage, 23. A. Horta.

ROMÂNIA U21: 1. A. Radu (Cpt.) – 2. Boboc, 4. Nedelcearu, 5.  Paşcanu, 3. Fl. Ştefan (22. Fl. Borţa, 90) – 16. Dr. Nedelcu, 17. Cicâldău – 8. Man (20. Ciobanu 90+7), 10. Hagi (18. Ad. Rus, 76), 7. Fl. Coman – 9. A. Ivan. Selecţioner: Mirel Rădoi. Rezerve: 12. Căbuz, 11. Ad. Petre, 14. Oaidă, 15. Măţan.

Rezultate din această seară

Portugalia – ROMÂNIA 1-2, Ţara Galilor – Liechtenstein 2-1, Bosnia-Herţegovina – Elveţia 3-0

Clasament

1. Bosnia 18 puncte (8 jocuri)

2. România 15 puncte (7 jocuri)

3. Portugalia 14 puncte (7 jocuri)

4. Ţara Galilor 10 puncte (7 jocuri)

5. Elveţia 10 puncte (7 jocuri)

6. Liechtenstein 0 p (7 jocuri)

Meciuri rămase de disputat:

ROMÂNIA – Bosnia-Herţegovina, Elveţia – Liechtenstein, Ţara Galilor – Portugalia (11.09.2018);
Liechtenstein – Portugalia (11.10.2018); ROMÂNIA – Ţara Galilor (12.10.2018);
ROMÂNIA – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia-Herţegovina, Ţara Galilor – Elveţia (16.10.2018)

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG