Rezultat halucinant în Cupa României! FCSB, egalată de o echipă din Liga 3, după ce a condus cu 3-0: calificarea s-a decis în prelungiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul duel al zilei de miercuri din şaisprezecimile de finală ale Cupei României a oferit o partidă care va rămâne în istoria competiţiei.

FCSB a fost la un pas să bifeze o ruşine istorică, trupa antrenată de Edi Iordănescu (foto) având nevoie de prelungiri pentru a elimina pe CS Hunedoara, o grupare care se zbate în al treilea eşalon fotbalistic. 

Ploaia măruntă nu i-a împiedicat pe microbişti să ia cu asalt arena din localitate, primul meci în nocturnă din istoria localităţii jucându-se cu tribunele arhipline. FCSB a făcut legea în prima repriză şi a intrat la vestiare cu două goluri avantaj, după reuşitele lui Stoica (19) şi Oaidă (30). Imediat după reluarea partidei, Stoica (50) a bifat dubla şi părea că meciul este jucat, Gazdele nu doar că nu s-au resemnat, dar au înscris de trei ori fără să mai primească gol, Vlad '59, Hergheligiu '70 şi Simon '83, şi au reuşit o egalare la care nu mai sperau nici cei mai optimişti fani ai echipei. 

În prelungiri însă, pe fondul condiţiei fizice deficitare a hunedorenilor, FCSB a înscris repede de alte două ori, Musi '95 şi V. Gheorghe '98, şi a rezolvat calificarea în optimi.

Cupa României, 16-imi

Marţi 

Rapid - CS Mioveni 0-0 (5-4 după penalty-uri)

U Craiova - Petrolul 1-0

(Ondaan 52)

Minaur Baia Mare - Poli Iaşi 3-1

FC Voluntari - Şomuz Fălticeni 4-1.

(Ilie '42, Vega '65, Paraschiv '77 şi Briceag '86 - Sahru '38)

Miercuri

Fotbal Club Argeş – FC Botoşani 0-0 (4-2 după penalty-uri) 

CSM Slatina – Dunărea Călăraşi 1-2

AFK Csikszereda – Chindia Târgovişte 0-1

Unirea Slobozia – Politehnica Timişoara 0-1

CS Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaş 0-1

Fotbal Club Buzău – Academica Clinceni 1-1 (2-1 după prelungiri)

Asociaţia Club Sportiv CAO 1910 – AFC Hermannstadt 0-1

Farul Constanţa – Sepsi Sfântu Gheorghe 0-1

CS Hunedoara – FCSB 3-3 (3-5 după prelungiri)

*Învingătoarele s-au calificat în faza următoare a competiţiei.

Programul meciurilor de joi:

*ACSO Filiaşi – UTA Arad, ora 16:00 

*Ripensia Timişoara – Dinamo, ora 18:45 

*Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj, ora 21:30 

Toate partidele vor fi transmise de Digi Sport, Look Sport şi Telekom Sport.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”