Rezerva perfectă. Un fotbalist de la naţională a fost în lot la toate meciurile României dar n-a jucat niciun minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fotbalist de la naţională s-a aflat în lotul României la toate meciurile din aceste preliminarii, dar nu a bifat nici măcar un minut.

Cosmin Moţi e în situaţia  fotbalistului care cu un ochi râde, iar cu alţul plânge. Teoretic e om de bază în lotul României, practic bate drumul la convocări şi stă în cantonamente  doar pentru a se antrena. Moţi este unul dintre cei doi fotbalişti de la naţională care a bifat toate acţiunile din aceste preliminarii, fiind de zece ori pe banca de rezerve. În situaţia lui se mai află doar Silviu Lung jr, dar el este al treilea portar şi avea oricum şanse mici să joace, în condiţiile în care goal-keeperii nu prea se accidentează, iar Ciprian Tătăruşanu e titular nu doar la naţională, dar şi la Fiorentina, liderul la zi al campionatului italian.
6 meciuri până la 31 de ani
Contactat de „Adevărul” , Moţi a refuzat să vorbească pe această temă, probabil pentru a nu supăra pe nimeni din stafful federal. Analizând însă cariera sa internaţională, se poate observa că statul de rezervă este cel care a marcat traiectoria lui Moţi. Fotbalistul care va împlini 31 de ani pe 3 decembrie a jucat doar şase meciuri la naţională şi doar într-unul a fost titular. El a făcut parte chiar şi din lotul României, care a participat la Euro 2008, unde n-a jucat deloc. Singurul meci în care Moţi a fost titular este România – Belarus 2-2, din 2011, când antrenor era Piţurcă. Şi atunci a fost însă o conjunctură, dictată de suspendarea lui Dorin Goian.
Campion de trei ori în Bulgaria
Statutul lui Moţi la naţională este cel puţin ciudat, ţinând cont că, spre deosebire, de concurenţa sa, el chiar joacă la echipa de club. E titular indiscutabil la Ludogorets Razgrad, campioana ultimelor trei ediţii din Bulgaria, şi a evoluat şi în Liga Campionilor, împotriva unor echipe de top, precum Real Madrid sau Liverpool. Niciun alt fundaş central de la naţională nu a avut un parcurs atât de liniar ca al lui. Chiricheş s-a consacrat ca rezervă în Anglia, la Tottenham, unde a făcut tuşa timp de doi ani, şi acum se străduie să-şi schimbe statutul la Napoli. Dragoş Grigore n-a confirmat în Franţa şi acum e în Qatar iar Gardoş a jucat rar la Southampton.
În ciuda acestui fapt, Moţi a fost, în aceste preliminarii,  abia varianta a cincea pentru postul de fundaş central, dacă nu chiar a şasea, pentru că atunci când cuplul Chiricheş – Grigore a fost destrămat din dorinţa fostului selecţioner Victor Piţurcă de a-l folosi pe primul fundaş dreapta, cum a fost la meciul cu Ungaria, de acasă, titular a intrat Goian, iar în locul lui, după ce s-a accidentat, a fost preferat Gardoş. Iar în Irlanda de Nord, când Iordănescu a vrut să ţină de rezultat prin introducerea a încă unui fundaş, în ultimele minute, cel ales a fost Tamaş. Nu-i mai puţin adevărat că defensiva României a funcţionat bine în aceste preliminarii, cuplul Chiricheş – Grigore contribuind la numărul mic de goluri primit de „tricolori” în aceste preliminarii. Şi atât Piţurcă, cât şi Iordănescu, cunoscuţi pentru conservatorismul lor, au mizat pe ceea ce ştiau deja că funcţionează, fiind dispuţi extremd e puţin să rişte.

Meciurile lui Moţi la naţională
2014 România – Danemarca 2-0 20 de minute
2011 România – Belarus 2-2 90 de  minute
2008 Feroe – România 0-1 22 de minute
2008 România – Letonia 1-0 27 de minute
2008 România – Muntenegru 4-0  45 de minute
2008 Israel – România 1-0 1 minut
TOTAL 6 meciuri

Stoperii  României în preliminariile Euro 2016
Chiricheş 10 meciuri (integralist)
Grigore 10 meciuri (integralist)
Gardoş 1 meci (85 de minute)
Goian 1 meci (5 minute)
 

Body

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
UE vrea să oprească spionii ruși la graniță. Eficiența, pusă sub semnul întrebării: „Dronele și războiului hibrid nu au nevoie de vize”
Trei zodii termină această săptămâna în forță. Norocul le surâde din plin, bunăstare și bogății pe bandă rulantă pentru acești native
Cum au devenit șpaga și turnătoria un mod de viață la români. Vremurile în care au prins rădăcini „școala vieții” și „băieții deștepți”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Saveta Bogdan și-a stricat silueta în vacanța de peste Ocean. De ce s-a îngrășat și ce salarii au americanii: „Gata, trec la dietă”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”