„Revoluţia“ franceză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La debutul în preliminariile pentru Euro 2012, selecţionerul Laurent Blanc va titulariza maximum patru fotbalişti care au jucat şi s-au făcut de râs la Mondiale. Pentru meciul cu Belarus, selecţionerul Franţei se plânge de absenţa lui Nasri, accidentat, şi a lui Gourcuff, suspendat, ambii coordonatori de joc.

Lloris - Sagna, Rami, Mexes, Clichy - Menez, A. Diarra, Diaby, Malouda - Hoarau, Remy. Este primul 11 anticipat de presa franceză pentru meciul cu Belarus, o echipă de start care de la mijloc în sus nu aminteşte cu nimic (în afara lui Malouda) de Franţa ultimilor ani. „Revoluţia" lui Blanc a fost iniţiată de federaţia din Hexagon, care i-a scos din circuit pe rebelii „mondialişti" Anelka (18 meciuri), Evra (cinci meciuri), Ribery (trei meciuri) şi Toulalan (un meci). Debutul oficial al noului selecţioner francez este marcat însă şi de accidentările lui Lassana Diarra, Benzema şi Nasri.

Cel mai tare doare absenţa ultimului. Fără Samir Nasri, mijlocul Franţei va suferi la creativitate, mai ales în condiţiile în care nici Gourcuff nu e disponibil, fiind suspendat pentru „roşul" primit în Africa de Sud. „Nu pot să înlocuiesc un coordonator de joc cu cineva care nu poate evolua pe acest post!", a explicat vizibil iritat Laurent Blanc, care vedea în Nasri şi Gourcuff „decarii" ideali. În aceste condiţii, silit de problemele de efectiv, Blanc va renunţa la sistemul său favorit, 4-2-3-1, în favoarea unui clasic 4-4-2, în care lipsa unui playmaker va fi acoperită de jocul pe flancuri. Aici, Franţa nu duce lipsă de soluţii, Malouda aflându-se într-o formă de zile mari la Chelsea, în timp ce Menez a devenit unul dintre jucătorii de bază la AS Roma.

Bosnia, ofensivă totală!

Bosniecii au nevoie de o victorie lejeră în Luxemburg pentru a trata cu un moral bun meciul de marţi cu Franţa. Pentru aceasta, selecţionerul Susici va miza totul pe cartea atacului, cu două vârfuri clasice (Dzeko şi Ibisevici) susţinute de trei mijlocaşi super-ofensivi (Misimovici, Pjanici şi Ibricici).

Grupa D

România - Albania 21.00 TVR 1
Luxemburg - Bosnia 21.15 DigiSport
Franţa - Belarus22.00 DigiSport

Mai multe pentru tine:
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate