Revolta musulmanilor: fanii turci şi cei ai Bosniei au refuzat momentul de reculegere după atentate. Ce au strigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Extremisul naşte monştri. De o parte a baricadei, îi avem pe descreieraţii care ucid în numele religiei, iar de partea cealaltă se află cei care susţin aberaţia potrivit căreia Islamul e religia teroriştilor. Din această cauză, am avut parte de două episoade regretabile petrecute pe stadioanele din Europa.

Tonul a fost dat de suporterii naţionalei Bosniei, o ţară cu o populaţie preponderent musulmană. Luni, înaintea returului barajului cu Irlanda, disputat la Dublin, galeria oaspeţilor a refuzat să ţină un moment de reculegere în amintirea celor care şi-au pierdut vieţile după atacurile de la Paris.

Episodul s-a repetat peste doar 24 de ore, de această dată în Turcia. La Istanbul, amicalul Turcia - Grecia (0-0) ar fi trebuit să fie precedat de un moment de reculegere, însă el a fost ignorat de suporterii gazdelor care au strigat „Allah Akbar“ (n.r. - Dumnezeu de mare). Scandările turcilor au fost însoţite şi de fluierăturile venite din tribune.

Chiar şi aşa însă, fotbaliştii bosniaci şi cei turci au respectat indicaţiile primite de la FIFA şi UEFA şi au jucat cu banderole negre pe braţe.

CITEŞTE ŞI:

*Mesajul unui musulman născut la Lyon: „Viaţa unui francez nu valorează mai mult decât cea a unui palestinian“

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură