Revine fotbalul: calendarul din următoarea perioadă şi ierarhia Ligii I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua şi Concordia Chiajna deschid anul fotbalistic cu o restanţă din sezonul de toamnă. Cele două formaţii se vor întâlni, în Ghencea, de la ora 20.30 (în direct pe Digisport) şi în cazul unei victorii a „roş-albaştrilor” echipa lui Reghecampf  va egala Astra la puncte, în clasament.

Săptămâna viitoare, când va juca şi cealaltă restanţă, contra Universităţii Cluj, Steaua poate deveni liderul la zi al campionatului, postură din care ar începe cele 15 meciuri programate în acest mini-retur.

Disputa dintre Steaua şi Concordia se anunţă din start inegală, în condiţiile în care Chiajna n-are la dispoziţie cinci oameni de bază, între care şi golgheterul Wellington, iar în această iarnă n-a adus niciun jucător, mizând tot pe tineri lipsiţi de experienţă. Steaua are şi ea probleme, l-a pierdut pe Bourceanu, Latovlevici şi Kapetanos sunt accidentaţi, dar pe ultima sută de metri, în Ghencea a sosit Lucian Sănmărtean, probabil cel mai bun mijlocaş din campionatul intern.

Dincolo de problemele de lot, conducătorii rivalelor cred că Steaua – Concordia e o dispută cu final aşteptat. Dacă cei de la Petrolul s-au abţinut de la declaraţii, şefii Astrei sunt siguri că echipa din Chiajna îşi va vinde ieftin pielea în Ghencea. „Nu cred că cei de la Concordia vor fi atât de motivaţi contra Stelei, cum au fost în meciul cu noi. Există o anumită afinitate între cele două echipe. E mai adâncă treaba, nu doar prietenia dintre Chirilă şi Reghecampf. Ei stau prin apropiere, se vizitează”, a declarat patronul Astrei, Ioan Niculae.

Rapid tremură în instanţă

Dacă Liga I se pregăteşte de start, în wekendul viitor sunt programate meciurile etapei a XX-a, giuleştenii au alte probleme. Astăzi, la Tribunalul Bucureşti, e un nou termen în procesul necesar aprobării dosarului de reorganizare al clubului, şi sunt şanse mari ca decizia să fie amânată, deoarece mai sunt patru fotbalişti (Codrea, Stancu, Bilaşco şi Albuţ), plus două firme, care nu vor să renunţe la datoriile pe care clubul le are faţă de ei. 

“Sunt şanse minime să se dea o decizie finală cu privire la planul de reorganizare, iar aceasta să fie favorabilă. Prioritar este rezolvarea contestaţiilor celor patru jucători şi a celor două firme. Probabil, hotărârea finală asupra planului va rămâne cel mult în pronunţare, pentru altă dată”, a afirmat Cristina Andronache, administratorul judiciar al Rapidului. 

Oricum, Rapid e într-o situaţie ingrată, deoarece această amânare împiedică depunerea dosarului de licenţă pentru sezonul viitor, astfel că, în varianta optimistă a scăpării de la faliment şi a promovării în Liga I, giuleştenii se vor trezi că n-au drept de joc în primul eşalon.

Candidează şi Chivorchian

După Gică Popescu, Vasile Avram, Răzvan Burleanu, Marcel Puşcaş şi Octavian Popescu, un alt om de fotbal a decis să candideze la alegerile pentru şefia FRF de pe 5 martie. Acesta este Gheorghe Chivorchian, finul lui Dumitru Dragomir, care-şi va anunţa luni candidatura.

12 este cota la pariuri, pentru o victorie a Chiajnei în Ghencea  

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!