Retrăim un coșmar, cu o medalie luată pe nedrept, după 24 de ani: Lipă a amintit de un alt caz dureros

0
Publicat:

Nedreptatea făcută Sabrinei Voinea vine la 24 de ani după ce o altă gimnastă din România a trăit o situație similară.

Elisabeta Lipă, șefa Agenției Naționale pentru Sport. FOTO: Facebook

Vorbim despre cazul care a avut-o în prim-plan pe Andreea Răducan. Aceasta a cucerit aurul la JO 2000, la Sydney, după concursul de individual compus. Podiumul acelei finale a fost fabulos pentru România: 1. Andreea Răducan, 2. Simona Amânar, 3. Maria Olaru. Doar că, după 24 de ore, Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a luat aurul câștigat de Andreea, spunând că aceasta a picat un test antidoping! A ieșit un scandal colosal, pentru că s-a aflat că Răducan primise două pastile de Nurofen, de la doctorul lotului, pentru o răceală. Medicamentul conținea o substanță interzisă. La vremea respectivă, cazul a ajuns până la Curtea de Arbitraj pentru Sport, însă aurul lui Răducan nu s-a mai întors. Ierarhia finală a fost refăcută, în felul următor: 1. Simona Amânar. 2. Maria Olaru, 3. Liu Xuan.

De acest caz teribil a amintit acum Elisabeta Lipă (59 de ani), șefa Agenției Naționale pentru Sport (ANS).

S-a văzut că Sabrina a fost nedreptăţită. Pentru mine, ea e medaliată la Jocurile Olimpice. E foarte urât ceea ce s-a întâmplat. Şi nu e normal până la urmă. Aici, vorbim de competiţia supremă şi se ajunge la TAS. Trebuie să se ajungă şi acolo pentru că şi Comitetul Olimpic şi Federaţia Română de Gimnastică, dar şi Nadia Comăneci au făcut contestaţii, plângeri. Tot ce s-a putut face omeneşte, s-a făcut. Acum, bănuiesc că se poate reanaliza solul Sabrinei şi alţi specialişti să analizeze dacă într-adevăr s-a greşit . Şi dacă s-a greşit, să repare greşeala. Eu mi-aş dori enorm de mult să fie o şansă de reuşită. Nu-mi vine să cred că eu, că sportivă, am trăit şi nedreptatea care i s-a făcut Andreei Răducan la JO de la Sydney. Dar de atunci şi până acum au trecut atâtea ediţii şi atâţia ani. Tehnologia avansează. Vorbim de digitalizare, inteligenţă artificială. Nu poţi să stai la mâna unor arbitre care să arbitreze după cum cred ele sau după cum cred ele că văd“, a declarat șefa sportului românesc pentru Orange Sport.

Clasamentul finalei de la sol

1. Rebeca Andrade (Brazilia) 14,166

2. Simone Biles (SUA) 14,133

3. Jordan Chiles (SUA) 13,766

4. Ana Maria Bărbosu (România) 13,700

5. Sabrina Maneca-Voinea (România) 13,700

6. Alice D'Amato (Italia) 13,600

7. Rina Kishi (Japonia) 13,166

8. Yushan Ou (China) 13,000

9. Manila Esposito (Italia) 12,133

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere