Respect, Simona: Sloane Stephens, reacţie de mare campioană după ce a pierdut în faţa lui Halep la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanca de 25 de ani a fost, la un moment dat, foarte aproape de cel de-al doilea titlu de Grand Slam din carieră, însă revenirea Simonei Halep i-a tăiat elanul.

Sloane Stephens (10 WTA) s-a dovedit a fi o adversară redutabilă pentru Simona Halep în finala de la Roland Garros, deşi mulţi s-au aşteptat la o victorie facilă a româncei.

Americanca a luat însă primul set şi a avut 2-0 în cel de-al doilea! Apoi însă, treptat, a pierdut controlul meciului şi, într-un final, a fost învinsă. Chiar şi aşa, Stephens, deţinătoarea trofeului la US Open, a găsit puterea de a vorbi foarte frumos despre adversara ei din finala de la Paris.

Ce a spus Stephens?

*Mulţumesc pentru două săptămâni incredibile, nu e trofeul pe care l-am dorit, dar e cel pe care l-am primit, aşa că vă multumesc tuturor. 

*Felicitări, Simona, pentru primul tău turneu de Grand Slam, îţi stă foarte bine cu acel trofeu. N-aş fi vrut să pierd în faţa altcuiva decât împotriva numărului 1 mondial. Felicitări ţie şi echipei tale.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată