Renta nesimţită a lui Mircea Sandu a stârnit revolta cluburilor „mici”. Cum i-a fentat „Naşu” la alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cluburile din Liga a treia au prins glas şi i-au cerut noului preşedinte al FRF să revizuiască pachetul de beneficii pe care şi l-a făcut Mircea Sandu.

Răzvan Burleanu le-a promis reprezentanţilor cluburilor din ligile inferioare că va readuce în discuţie, la următoare Adunare Generală a FRF, problema rentei viagere a lui Mircea Sandu.
Preşedintele Federaţie Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit la începutul săptămânii cu oamenii de la Liga a treia, cărora le-a făgăduit o serie de facilităţi: reducerea taxelor, mingi pentru toate asociaţiile de la acest nivel şi câte un bilet de intrare pentru fiecare club la meciurile echipei naţionale. „Nu oricum, ci cu parking, ca să nu vă mai rupeţi maşina pe drumul din spatele FRF”, a plusat Burleanu. Delegaţii cluburilor, altădată simplii executanţi ai ordinelor primite de la „împărăţie”, s-au simţit băgaţi în seamă pentru prima oară şi au mers mai departe, solictiându-i lui Burleanu să mai taie din privilegiile „detestabile” pe care şi le-a fixat Mircea Sandu din postura de preşedinte de onoare al FRF.
Concret, reprezentanţii cluburilor de Liga a treia s-au arătat indignaţi de faptul că Naşu’ nu a detaliat în Adunarea Generală tot ceea ce presupune funcţia de preşedinte de onoare al FRF. „Mircea Sandu le-a spus celor din Comitetul Executiv, la şedinţa ce a precedat alegerile, că va prezenta Adunării Generale toate beneficiile de care va avea parte. Când colo, el doar a cerut să fie votat ca preşedinte de onoare, iar lumea a ridicat mâna fără să ştie cât e renta şi ce facilităţi mai are”, s-au ofuscat oamenii din eşalonul al treilea al fotbalului.

Burleanu le-a promis acestora că, la următoarea Adunare Generală a FRF, care ar putea avea loc la finalul campionatului, se va rediscuta „pachetul” pe care-l primeşte Mircea Sandu. Rămâne de văzut dacă Burleanu doar le-a aruncat „praf în ochi” delegaţilor sau chiar are de gând să propună diminuarea privilegiilor lui Mircea Sandu.
 

Alexandru Deaconu e „sub lupă”
Un alt punct „fierbinte” al discuţiilor a fost tema arbitrajului, iar Burleanu a lăsat de înţeles că şeful Alexandru Deaconu e în pericol de a-şi pierde poziţia. „Toată lumea e monitorizată până la finalul acestui sezon. Avem câţiva oameni specializaţi pe arbitraj care urmăresc tot ce se întâmplă şi vom trage linie în câteva luni”, a afirmat Burleanu. Ca certitudini, din sezonul viitor se va renunţa la sistemul cu play-off şi play-out la eşaloanele inferioare, iar Liga a treia va fi compusă din 6 serii a câte 14 echipe.

CULISELE ALEGERII LUI BURLEANU LA ŞEFIA FRF


Ce i s-a aprobat lui Mircea Sandu
- rentă viageră de 50.000 de euro pe an.
- birouri pentru el şi subordonaţii săi pe suprafaţa unui etaj întreg din clădirea vecină FRF.
- convorbiri telefonice nelimitate.
- cheltuieli de protocol de maximum 10.000 RON/lună.
- plata eventualelor tratamente sau intervenţii medicale, indiferent de suma necesară.
- bilete de avion business class la meciurile naţionalei, cheltuieli de cazare la hotel de minim 5 stele, diurnă de 500 de euro.
- obligativitatea FRF de a-l nominaliza ca şi candidat pentru Comitetul Executiv UEFA .

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța