Regii Estului: Berbatov a făcut Topul all-time al celor mai buni jucători est-europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dimitar Berbatov e printre marii fotbalişti est-europeni din istorie

Aşa cum era de aşteptat, fostul mare fotbalist al celor de la Manchester United a plasat un conaţional pe locul 1, însă nu l-a uitat nici pe Gheorghe Hagi.

Ambasadorul Betfair, Dimitar Berbatov, a analizat jucătorii excepţionali pe care i-a dat Europa de Est fotbalului. 

Bulgarul l-a ales pe conaţionalul său, Hristo Stoichkov, drept cel mai bun din toate timpurile, dar îl pune pe Gică Hagi pe picior de egalitate cu rivalul său din anii ’90.

„Cel mai bun jucător de fotbal din Europa de Est a fost Hristo Stoichkov,” spune bulgarul despre conaţionalul său. „Felul în care aborda fiecare meci, ca şi când ar fi fost ultimul, arăta vâna pe care o avea. La Barcelona a acaparat flancul stâng, un lucru deloc uşor pentru cineva din Europa de Est. A făcut echipa Bulgariei faimoasă cât timp a jucat în naţională şi, pentru un tânăr din ţară, a fost extraordinar să văd cum cineva precum Stoichkov a putut să aibă succes la unul dintre cele mai mari cluburi din Europa din acel moment”.

Dacă Bulgaria l-a avut pe Stoichkov, la fel România l-a avut pe Hagi. Liderul „generaţiei de aur” se află la acelaşi nivel în opinia lui Berbatov, care a crescut urmărindu-i pe cei doi, pe care i-a considerat idoli.

„Gheorghe Hagi a fost un fotbalist extraordinar al acelor vremuri. Cei doi abordau meciurile în moduri similare şi ambii au fost jucători de picior stâng. Se spune că stângacii sunt mereu jucători puţin diferiţi. Repet, pentru ca cineva din Europa de Est să aibă succes la aceste cluburi mari, e nevoie de ceva special”.

„Am avut jucători de fotbal extraordinari în această zonă”

„Apoi au mai fost Zvonimir Boban sau Andriy Shevchenko. Au fost mulţi şi cu siguranţă uit de unii, dar am avut jucători de fotbal extraordinari în această zonă. Aceştia au avut un impact mare asupra fotbalului mondial şi au inspirat alţi jucători, precum chiar eu. Evoluţiile lor încurajează jucători precum mine şi alţii dinaintea mea să joace în ligile mai mari, unde se joacă cel mai bun fotbal din lume”.

„Jucătorii din Europa de Est sunt faimoşi pentru abilităţile tehnice pe care cu toţii le-am avut. Am jucat împotriva lui Andriy când era la Chelsea iar eu eram la Spurs. Chiar dacă nu a fost perioada cea mai bună a lui acolo, a marcat de atâtea ori pentru AC Milan. A fost un jucător extroardinar”, a mai spus Berbatov.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”