Realitatea tristă a fotbalului românesc: pe stadioanele Ligii I bate vântul, în timp ce fanii migrează către „judeţene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea cluburilor din primul eşalon nu se prea bucură de susţinerea fanilor, având o medie a spectatorilor similară sau inferioară unor echipe care joacă acum în Liga a IV-a.

Deşi primul eşalon fotbalistic ar trebui să fie mai atractiv, în formatul  cu 14 echipe şi play-off /play-out, spectatorii lipsesc cu desăvârşire de pe arenele Ligii I.

S-a ajuns ca până şi Steaua sau Dinamo, cei doi granzi ai întrecerii interne şi totodată echipele cu cei mai mulţi suporteri din România, au ajuns să joace într-un peisaj dominat de scaune goale. În primele nouă etape ale Ligii I, doar două partide s-au disputat cu peste 10.000 de fani în tribune: Steaua – Dinamo 1-1 (27.027 spectatori), respectiv ACS Poli Timişoara – Steaua 0-1 (12.500 spectatori). Pe de o parte, dispariţia echipelor de tradiţie, precum Rapid Bucureşti sau Universitatea Craiova, foarte iubite de suporteri, a condus la acest deznodământ. Acum, în oraşe precum Timişoara sau Craiova, actualele prim-divizionare ACS Poli şi CS Universitatea nu sunt susţinute de toţi simpatizanţii vechilor cluburi desfiinţate. Iar echipe precum campioana Astra, care s-a mutat de la Ploieşti la Giurgiu, FC Voluntari sau Concordia Chiajna nu sunt susţinute mai deloc. Şi Pandurii Târgu-Jiu joacă în „exil”, la Drobeta-Turnu Severin, astfel că media spectatorilor este mult inferioară celor din sezoanele precedente. Nici măcar Dinamo nu se mai bucură de susţinerea galeriei, cu excepţia meciurilor cu eternal rivală Steaua. Aşa s-a ajuns ca pe locul secund în topul celor mai atractive echipe pentru fani, din punctul de vedere al numărului de spectatori de la meciurile de acasă, să fie ocupat de FC Botoşani, iar podiumul să fie completat de fosta campioană CFR Cluj, o echipă care nu este însă la fel de iubită ca „U” în oraşul de pe Someş.

„U” joacă pe „Cluj Arena”, Petrolul pe „Ilie Oană”

De altfel, „U” Cluj, care evoluează în Liga a IV-a, este sprijinită atât de fani, cât şi de autorităţile locale şi reprezentanţii mediului universitar, iar asta se vede. Ioan Ovidiu Sabău este manager general, iar antrenori sunt alte două foste glorii locale, Marius Popescu şi Zsolt Szilágyi. Şi lotul de jucători este plin de nume mari: Gabriel Giurgiu (34 de ani), care până în această vară a jucat în Liga I, la Concordia Chiajna, Dorin Goga (32 de ani), care până nu demult a făcut parte din lotul unei alte prim-divizionare, ACS Poli Timişoara, Octavian Abrudan (32 de ani), care în sezonul precedent a jucat în Liga a II-a, la Gaz Metan Mediaş, respectiv Alexandru Păcurar (34 de ani), care are şi el ani buni jucaţi în Liga I, la cluburi precum „U” Cluj, Dinamo, Steaua sau Pandurii.

La meciurile de pe teren propriu, jucate pe „Cluj Arena”, „studenţii” au o medie de 2.350 de spectatori, cu care s-ar clasa pe locul 8 în Liga I, dar înaintea unor grupări precum CS Universitatea Craiova, Viitorul Constanţa sau Astra Giurgiu. Mult mai bine stă Petrolul Ploieşti, care joacă pe „Ilie Oană”. La primul meci de pe teren propriu, cu AS Tufeni-Băicoi, au asistat 6.128 de spectatori, mai mulţi decât la disputa dintre Pandurii Târgu-Jiu şi Steaua, urmărită de numai 5.565 de microbişti. A doua partidă a fost vizionată din tribune de 5.000 de oameni, astfel că „Lupii Galbeni” au o medie de 5.564 de fani, absolut fabuloasă pentru un club de Liga a IV-a şi depăşită doar de Steaua în Liga I. Excelent stă şi cealaltă echipă de tradiţie renăscută în cel de-al patrulea eşalon, Oţelul Galaţi, cu o medie de 1.750 de spectatori la meciurile de pe teren propriu. 

Media de spectatori a cluburilor din Liga I

1. Steaua Bucureşti – 9.895
2. FC Botoşani – 4.625
3. CFR Cluj – 3.600
4. ACS Poli Timişoara – 3.380
5. CSM Politehnica Iaşi – 3.167
6. ASA Târgu-Mureş – 2.833
7. Dinamo Bucureşti – 2.430
8. Viitorul Constanţa – 2.000
9. CS Universitatea Craiova – 1.925
10. FC Voluntari – 1.844
11. Pandurii Târgu-Jiu – 1.773
12. Astra Giurgiu – 1.610
13. Gaz Metan Mediaş – 1.500
14. Concordia Chiajna – 1.000

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model