Real a anunţat oficial despărţirea de Mourinho. Portughezul a luat, la Madrid, 50 de milioane de euro în trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jose Mourinho pleacă dezamăgit de la Real Madrid

Florentino Perez, preşedintele lui Real Madrid, a anunţat public despărţirea de antrenorul Jose Mourinho la finalul acestei luni.

Portughezul mai avea contract până în 2016, dar s-a ajuns la o despărţire pe cale amiabilă, drept pentru care Mourinho nu va primi nicio compensaţie financiară.În 2010, când l-a luat de la Inter, Real a plătit 10 milioane de euro clubului milanez, pentru ca antrenorul să fie lăsat să plece. În cei trei ani de contract, Mourinho a încasat un salariu stagional de 12 milioane de euro, dar şi prime pentru cele trei trofee câştigate: O cupă, un campionat şi o supercupă."El mi-a expus motivele lui, iar eu am fost de acord cu ele. Cei trei ani petrecuţi aici i-au creeat o uzură mare. Sigur că şi Mourinho a greşit, dar nu a fost normală presiunea la care a fost supus. Probabil că dacă ar fi câştiga Liga Campionilor nu ar fi urmat această despărţire", a declarat preşedintele Realului, Florentino Perez.

 Comportament lipsit de fair play a lui Mourinho la ultimul meci la Real

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă