Reacţiile „tricolorelor“ după ce România a învins Ungaria, la Campionatul Mondial de handbal din Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a câştigat joi meciul cu Ungaria (21-17)şi şi-a asigurat, astfel, cea de-a treia victorie din patru partide disputate la Campionatul Mondial de handbal din Serbia.

Aurelia Brădeanu a comentat succesul echipei sale: „Ne-am dorit enorm să câştigăm acest meci. Am avut ambiţie şi nu am cedat pe final. Ne-am apărat foarte bine, ne-am dus peste ele şi ne-am desprins. Este o victorie importantă, dar mai avem mult până departe“, a declarat aceasta pentru DolceSport. Oana Manea a completat: „O victorie pentru publicul minunat, care ne-a susţinut. Le-am inchis gura celorlalţi suporteri. Am auzit fluierăturile contra noastră şi asta m-a ambiţionat“.

Paula Ungureanu, cea care a fost desemnată omul meciului, a vorbit şi ea despre performanţa reuşită de românce: „Ne bucurăm că am obţinut o victorie frumoasă şi că am umplut inimile celor care ne-au vazut aici şi la televizor. Pentru astfel de meciuri ne pregătim. Până la final credem. Urmează meciul cu Cehia. Acum ne bucurăm, dar după somn ne vom gandi la jocul de mâine. Vom petrece bătraneşte în seara asta, cu recuperare“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Campionatul Mondial din Serbia, actualizat în fiecare zi

România - Ungaria: 21-17. „Tricolorele“ şi-au revenit în a doua repriză, reuşind o partidă spectaculoasă

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare