Reacţiile după înfrângerea înregistrată de Steaua în deplasarea de la Schalke

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Bourceanu a intervenit salvator în câteva faze ale meciului FOTO Răzvan Păsărică

Steaua a pierdut primul meci din Grupa E Champions League, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de către Schalke. Nemţii au câştigat partida disputată acasă, graţie golurilor înscrise de Atsuto Uchida (67'), Kevin-Prince Boateng (78') şi Julian Draxler (85').

Laurenţiu Reghecampf: „A fost o nesincronizare şi am primit un gol. A fost o greşeală, nu cred că mai are rost să comentăm. Ne-am dorit foarte mult, am încercat să facem presing, să creăm ocazii. Din păcate, în seara asta am pierdut cu 3-0. Nu mai contează, trebuie să analizăm bine greşelile şi să ne gândim la următorul meci. Totdeauna e greu când pierzi, dar am avut un joc bun, ne-am creat ocazii. Din păcate avem probleme cu Leandro Tatu şi Adi Popa, accidentaţi. Ne dorim să câştigăm următorul meci, trebuie s-o facem pentru primul sau al doilea loc din grupă“.

Alexandru Bourceanu: „Am încercat să o luăm de la capăt, să ne remontăm. N-am reuşit. N-am mai adus mingea în apropierea porţii, n-am mai făcut ocazii. Nici ei n-au mai riscat. E o mândrie că sunt apreciat de Boateng (n.r. jucător care l-a remarcat pe căpitanul Stelei pentru prestaţia din teren)“.

Adi Popa: „Este frustrant pentru că rezultatul este mincinos. În a doua repriză instrasem bine în joc, publicul începuse să-i fluiere. Trebuie să luăm jocul în ansamblu. A fost ca orice alt meci important, dar rezultatul este mincinos. Nu ştiu ce probleme medicale am, nu sunt doctor. O să vedem mâine, poimâine care e diagnosticul. Nu ştiu dacă ne avantajează sau nu dacă Basel a câştigat la Chelsea, va fi o grupă interesantă. Nu m-a impresionat nimeni de la Schalke, au o echipă puternică, dar ne-am luptat de la egal la egal. O să vedeţi pe teren dacă şi cum ne revenim“.

Emeric Ienei: „Nu este un rezultat real, deşi am primit nişte goluri care puteau fi evitate. Desigur, s-au prăbuşit. Jocul a fost destul de echilibrat, nemţii nu au fost deloc superiori, din contră. Noi am fost ceva mai buni la posesia mingii. Problema a fost că nu am avut acţiuni de poartă, de foarte puţine ori am ameninţat adversarii. Îmi pare rău că n-am avut o seară bună“.

Marius Lăcătuş: „Steaua n-a arătat o disponibilitate mare ofensivă şi nu a pus în mare dificultate adversarul. La acest nivel nici nu mai contrază câte primeşti, contează să acumulezi puncte, să reuşeşte să marchezi mai multe decât adversarul. Prin prisma scorului rezultatul e nedrept, mai ales având în vedere cum am primit primel două goluri. În grupe e altceva, nu se compară echipele de aici cu Legia sau Dinamo Tbilisi. E un rezultat neaşteptat victoria celor de la Basel cu Chelsea, e clar că Steaua va avea meciuri foarte dificile“.

Dumitru Dragomir: „La primul gol a fost clar greşeala lui Szukala. Greşeala asta a turnat plumb în picioarele jucătorilor. Schimbările lui Reghe au făcut praf echipa, au fost jenante. Steaua n-a jucat prost, rezultatul este prost. E ca şi cum ai zice operaţia reuşită, pacientul este mort. E greu să baţi pe Chelsea la Bucureşti, mai ales că a pierdut cu Basel. Nu sunt mari speranţe la calificare, e şi lipsa de experienţă“.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online