Reacţiile după egalul alb dintre Steaua şi Astra Giurgiu, primul din istoria confruntărilor între cele două echipe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul dintre Steaua şi Astra Giurgiu, disputat duminică, pe Ghencea, s-a încheiat cu un egal (0-0), nedeterminând vreo schimbare în clasamentul Ligii I.

Steaua, doar remiza albă cu Astra Giurgiu. Campioana României, aproape de a-şi pierde golgheterul

Costel Gâlcă (antrenor Steaua): „Sunt dezamăgit de prima repriză. Am greşit destul de multe mingi şi de aici au venit toate ocaziile. A doua repriză a fost diferită. Ne-am creat ocazii, dar mingea nu a vrut să intre. Spaţiile din prima repriză au venit şi pentru că Rusescu s-a accidentat şi nu mai putea să continue. A fost o decizie tehnică la Iasmin Latovlevici, nimic mai mult. Sper să scoatem un rezultat foarte bun la Kiev“.

Nicandro Breeveld (mijlocaş Steaua): „Ei au avut ocazii mari în prima repriză, în a doua repriză noi am dominat. Eu cred că ar fi fost meritat să câştigăm. Noi am jucat pentru cele trei puncte. Accidentarea lui Raul Rusescu e o pierdere, sper să nu fie grav. Cei de la Astra au fost agresivi, dar am fost şi noi, nu am văzut o diferenţă. Noi jucăm foarte multe meciuri şi trebuie să ne revenim“.

Daniel Isăilă (antrenor Astra Giurgiu): „A fost un joc foarte bun, băieţii merită toate felicitările - şi pentru joc, şi pentru atitudine. O primă repriză ne-a aparţinut în realitate, a doua repriză a fost una mai echilibrată, puteam să înscriem şi pe final, până la urmă un 0-0 spectaculos, între cele mai bune echipe din campionat. Suntem obişnuiţi cu presiunea şi cu suporterii Stelei, ştim că sunt foarte înfocaţi“.

Gabi Enache (mijlocaş Astra Giurgiu): „După cum a arătat prima repriză, meritam cele trei puncte. Aceasta e adevărata parte a Astrei şi sper să ne revenim, pe o pantă ascendentă. Eu zic că jocul a fost în favoarea noastră şi meritam victoria.Important e că am luat un punct şi că dăm semne de revenire. Ne înţelegem foarte bine cu Daniel Isăilă şi sper să rămână“.

Silviu Lung Jr. (portar Astra Giurgiu): „Aceasta este adevărata faţă a Astrei. Am avut o primă repriză foarte bună, cu patru ocazii, în a doua parte Steaua a echilibrat. Nu am mai fost atât de obosiţi şi a fost şi dăruirea: când joci în Ghencea vrei să-ţi arăţi valoarea. Noi trebuie să câştigăm următoarele meciuri şi să jucăm din ce în ce mai bine. Daniel Isăilă este un antrenor foarte bun şi ne bucurăm să-l avem alături“.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie