Reacţii după România - Irlanda de Nord (2-0). „Tricolorii“ sunt lideri în Grupa F

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a câştigat meciul cu Irlanda de Nord, impunându-se cu 2-0, şi a trecut pe primul loc al Grupei F, pe care o mai împarte cu Ungaria, Finlanda, Grecia şi Insulele Feroe.

FOTO România a învins Irlanda de Nord, după o „dublă“ a lui Paul Papp şi a devenit liderul Grupei F

Anghel Iordănescu (selecţioner România): „Cred că am să transfer felicitările băieţilor, pentru faptul că au reuşit să joace fotbal, au reuşit în foarte multe momente să o facă. Sigur, nu a fost uşor, am suferit şi noi, şi cei din tribună. Băieţii noştri au fost extrem de generoşi, le mulţumesc. Consider că Alexandru Maxim are un potenţial uriaş“.

Paul Papp (fundaş România): „Ţin să dedic victoria soţiei mele. Echipa a jucat foarte bine, eu am fost la capătul fazelor. Cea mai frumoasă zi a fost când m-am apucat de fotbal, nu aceasta. Sunt foarte fericit. Cred că am luat o opţiune serioasă de calificare“.

Vlad Chiricheş (fundaş România): „Mă bucur foarte mult pentru rezultat, suntem primii în grupă şi trebuie să o ţinem şi aşa, să rămânem la acelaşi nivel. Trec printr-un moment mai greu. Mă bucur că revin la echipa mea cu un moral bun şi sper să primesc o şansă pentru primul 11“.

Răzvan Raţ (fundaş România): „N-a fost cel mai bun meci al meu, dar sunt foarte fericit că am avut sorţi de izbândă. E bine că Români a câştigat şi că suntem lideri. Meciul cu Danemarca e doar un amical, în care vom încerca să prestăm acelaşi joc şi să fim cât mai omogeni, să îmbunătăţim relaţiile de joc. Trebuie să terminăm grupa cât mai bine“.

Răzvan Burleanu (preşedintele Federaţiei Române de Fotbal): „E o fericire mare, o victorie foarte meritată, de care aveam nevoie. Putem să ne gândim la o calificare de pe primul loc, e o victorie care ne obligă. Se pare că Grecia a făcut un pas greşit. Trebuie să ne bucurăm de victorie şi de acest parcurs, de 10 puncte şi trebuie să ne calificăm de pe primul loc. Calificarea nu e jucată. În mod cert, cele două meciuri cu Insulele Feroe par să fie facile, dar calificarea nu s-a jucat“.

Michael O'Neill (selecţioner Irlanda de Nord): „Sunt mândru de efortul jucătorilor mei, am încercat să jucăm bine, dar România a avut posesia şi ceva ocazii. România este cea mai bună echipă din grupă, iar noi am fost la 15 minute de un punct pe care ni-l doream foarte mult. Am avut una-două ocazii pe contraatac dar nu am profitat de ele. România nu ne-a dat ocazia să ne facem jocul. Primul gol al României a fost foarte frumos, după o lovitură foarte bună al lui Papp. Cum am spus, dacă luam un punct, era un bonus. Dar am pierdut, însă avem 9 puncte din patru meciuri, după deplasări la Bucureşti, Atena şi Budapesta”.

Alexandru Maxim (mijlocaş): „Sunt fericit după această victorie, pornim ca favoriţi la calificare. E un lucru pozitiv că a marcat un fundaş. Înseamnă că avem jucători buni care pot înscrie atât în atac, cât şi în defensivă. Papp trece printr-o perioadă bună şi ne bucurăm alături de el, sper să continue tot aşa. Cel mai important este că suntem pe primul loc în grupă, nu ne-am temut că nu vom câştiga, am avut ocazii, trebuia să luptăm până la ultimul minut, doar aşa puteam câştiga. Poate pentru fani a fost un pic frustrant că nu am marcat mai repede, dar am fost tot timpul cu gândul la victorie. Ne-a surprins înfrângerea Greciei, încă o dată se demonstrează că nu mai există echipă mică”.

Dragoş Grigore (fundaş România): „Mă bucur că prin aceste trei puncte am reuşit să trecem pe primul loc în grupă. Nu ştiu dacă avem voie să sărbătorim, trebuie să ne dea permisiunea nea Puiu (n.r. - selecţionerul Anghel Iordănescu). Meciul cu Danemarca este foarte important, chiar dacă este amical. Toţi cei care îmbracă tricoul naţionalei trebuie să dea tot”.

Gabriel Torje (mijlocaş România): „Trebuie să adunăm puncet cât mai multe şi să ne atingem obiectivul propus. Irlanda de Nord este o echipă bună, jocul l-am dominat noi, golul a picat într-un moment bun. Am atacat mult, am făcut presing, ne-am dorit victoria din minutul 1, cred că s-a văzut că i-am atacat tot timpul. Sperăm să terminăm pe primul loc şi campania de calificare”.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie